joi, 31 decembrie 2009

Prieteni, la mulţi ani!

Vă doresc (şi îmi doresc) ca 2010 să fie un an minunat, mai bun decît 2009. Va fi anul în care se încheie primul deceniu al secolului 21, vă daţi seama? Va fi anul în care, în ciuda crizei mondiale şi a crizelor locale, sper că ne va merge mai bine, că vom fi sănătoşi şi că toate dorinţele ni se vor împlini. De un lucru sunt sigură: în 2010 vom fi la fel de buni prieteni ca în 2009. Asta, pentru mine, contează foarte mult.
Şi-acum, să vină şampania!
LA MULŢI ANI!


miercuri, 30 decembrie 2009

Concurs cu premii: "Blog de blog" - cele mai bune bloguri din 2009

După o matură chibzuinţă, am decis în unanimitate sa încep anul bloggeristic cu un mare concurs de bloguri. Sau un top, daca vreti, dar democratic. Adica un top alcătuit pe baza propunerilor voastre. Desigur, vom avea şi un juriu.
Componenţa juriului se va putea modifica oricînd pînă la data anunţării premiilor, la fel şi regulamentul concursului. Fraudele vor fi permise şi chiar încurajate cu acordul Curţii Constituţionale  juriului. Juriul va selecta cele mai bune bloguri, apoi eu voi da premii cui voi avea chef. Sper că nu aveţi nimic împotrivă.
Premiile? Deocamdată, surpriză!
Întîi trebuie să stabilim categoriile de premii. Desigur, cel mai bun blog dintre bloguri, cel mai bun blog literar, cel mai bun blog culinar, cel mai bun blog politic...
Aştept, în următoarele două săptămîni, propunerile voastre. Să vedem ce idei veţi avea în noul an. Apoi vom trece la nominalizări şi, prin februarie, vin şi premiile!
Iar în final o întrebare: concurs de bloguri sau de bloggeri? Ce părere aveţi?

Privind spre viitorul luminos

Toată lumea face bilanţuri, care rimează cu lanţuri şi cu danţuri. Brr!
Ce să zic eu despre anul care se încheie? "Unde e iluziile mele/care le-am avut". Şi gata, nu mai scriu despre politică. Anul ăsta.
Altminteri, dacă adun o carte apărută (şi bine primită), cîţiva prieteni noi şi buni (chiar destul de mulţi şi nu e vorba de cei de pe Facebook, de cînd cu ferma, ci oameni pe care i-am întîlnit pe blog şi ne-am împrietenit online şi offline), un premiu şi cîteva noi proiecte, care înseamnă tot atîtea obligaţii asumate, aş zice că 2009 nu a fost un an rău, dimpotrivă.
Dar ziceam în titlu ceva despre viitor.
Privind, deci, spre viitorul luminos, mi-aş dori ca în 2010 să scriu mai mult şi să mă ocup mai puţin de altceva. Sigur, nu va fi posibil :(
Aşa că voi începe cu altceva - adică jocuri şi concursuri. Despre ce este vorba veţi afla din postarea următoare.

luni, 28 decembrie 2009

A fost ziua Ştefaniei

La mulţi ani! Ieri a fost, dar m-am luat cu fusul orar şi cu şampania... La mulţi ani, Ştefania, la multe cărţi, iar din cînd în cînd să mai scrii şi pe blog...
O cupă de şampanie? Mai este, nicio grijă. Dar Ştefania preferă J & B.

Paris est toujours Paris

Cei care şi-au imaginat că, odată ajunsă la Paris, mă voi repezi la Luvru sau la Centre Pompidou nu mă cunosc deloc. După ce-am lăsat bagajul la hotel a m pornit spre cu totul altge destinaţii...













Nu am reuşit să le fotografiez pe toate...

sâmbătă, 26 decembrie 2009

Singur(ă) printre sarmale

Au fost trei zile presărate cu sarmale şi cîrnaţi. Sarmale cu stafide în umplutură, cu afumături, fierte în vin alb sau roşu... Cîrnaţi, caltaboşi, murături, salate. Şi cozonaci. Şi turtădulce. Şi baclavale autentice, aduse de la Constanţa. Şi prăjiturici. Şi tort. Nu mai pot! Totul a fost foarte bun, mulţumesc, dar nu mai pot, nu mai vreau! Plec.
Sigur că puteam să plec înainte de sezonul sarmalelor, dacă voiam. Dar ce, eram fraieră?
Deci, mîine plec. Dar voi avea cu mine laptopul, aşa că nu vă voi da ocazia să vă fie dor de mine :)











Şi aşa mai departe.

vineri, 25 decembrie 2009

Christmas cake, o poveste dulce

Christmas cake, checul englezesc de Crăciun, a devenit pentru mine un reper al finalului de an încă de prin 1983, cînd am fost prima dată la Londra. Mi-am cumpărat atunci două cărţi de bucate - una de bucătărie chineză, alta de prăjituri. Din aceasta din urmă am încercat destul de multe reţete, dar Christmas cake este singura prăjitură pe care o fac cu regularitate. O dată pe an. Îmi place că reţeta nu e stresantă. Se coace pe la sfîrşitul lui noiembrie.
E nevoie de 250 g făină, 250 g unt, 250 g zahăr, 4-5 ouă, o cantitate variabilă (pînă la un kg!) de fructe uscate şi glasate (stafide, coacăze uscate, cireşe glasate, coajă de portocală zaharisită, dar se pot pune şi caise uscate sau curmale), două linguri de migdale măcinate (opţional), scorţişoară, ghimbir, cuişoare, 50 ml whisky sau coniac. Nu are nevoie de praf de copt.
Se amestecă untul cu zahărul pînă devine o cremă pufoasă, se adaugă treptat făina şi ouăle întregi, apoi fructele (tăiate mărunt) şi mirodeniile.


Se pune la cuptor în forme căptuşite cu hîrtie (două straturi de hîrtie). Formele nu trebuie unse. Anul acesta am încercat şi siliconul (o formă rotundă de tartă din silicon, nu vă gîndiţi la altceva!), are avantajul că nu mai trebuie căptuşită cu hîrtie. Se coace la foc mic, cam 25-40 de minute, dar asta depinde de mărimea checului şi de cuptor.


Imediat după ce checul e scos din cuptor se stropeşte cu whisky sau coniac şi se lasă să se răcească în formă. Cînd e rece, se ambalează ermetic şi se lasă la rece. Pe balcon e foarte bine.
Cu două-trei zile înainte de eveniment, se despachetează şi se îmbracă în marzipan. Cu altă ocazie vă dau şi reţeta de marzipan. Eu am avut de-a gata, adus din Germania. L-am presărat cu zahăr pudră şi l-am întins ca pe aluat, apoi l-am uns cu ou şi l-am lipit pe chec.





Apoi l-am lăsat (de fapt le-am lăsat, pentru că sunt trei) să se usuce. Iar azi am procedat la ultima operaţiune, cum se vede în poza următoare.


Scuze! Astea sunt sarmalele făcute de Gabi Firea, excepţionale, dar nu despre sarmale e vorba aici.
Am făcut o glazură de bezea (un albuş, un praf de sare, zeamă de lămîie, zahăr pudră "cît cuprinde") şi am ornat cu ce-am avut prin casă, pentru că am uitat să cumpăr cireşe glasate.




După ce se usucă glazura, se poate mînca. Sau se poate lăsa, acoperit cu un şervet ca să nu cadă praf pe el, chiar şi mai mult de o lună. Englezilor le place atît de mult acest chec, încît e folosit şi ca tort de nuntă.

joi, 24 decembrie 2009

Sărbători fericite!

Sărbători fericite, sănătate, bucurii, tot ce vă doriţi. Şi Oratoriul de Crăciun al lui Johann Sebastian Bach.

Capitolul 824, în care eroina iese din depresie şi intră în bucătărie

Aşa am făcut. Am ieşit din depresie şi am intrat în bucătărie, unde a avut loc faza a doua a checului englezesc de Crăciun. Faza I a fost acum cîteva săptănîni, în timp ce pe micuţul ecran avea loc marea confruntare, dacă nu mă înşel. De atunci checul stă cuminte, împachetat ermetic, pe balcon. La rece. Ieri, ieşind din depresie, l-am despachetat, de fapt le-am, că sunt două. Şi le-am învelit în marzipan. Mmmm! Azi urmează faza a treia şi ultima, finisarea, adică glazura şi decorul. Voi reveni mai spre seară cu reţeta şi cu poze.

miercuri, 23 decembrie 2009

20 de ani. Şi ce dacă?

Ieri au fost 20 de ani de la fuga lui Ceauşescu, 20 de ani de la căderea regimului comunist. Şi s-a vorbit despre discursul de alaltăieri al lui Băsescu şi despre NUP-ul Elenei Udrea.
Mi se pare normal. La douăzeci de ani după căderea a ceea ce presa franceză numea "dictatura caricaturală", avem o democraţie caricaturală, cu un dictator ales prin sufragiu universal. Dar şi prin fraudă şi cu ajutorul complicitatea Curţii Constituţionale.

Dispar bloguri şi am ajuns să nu mă mai întreb de ce. Îi înţeleg pe cei care renunţă. Mi se pare şi mie, uneori, că tot ce scriem pe-aici n-are niciun rost. Mi-e din ce în ce mai greu să scriu. Am scris pe jumătate o postare despre ziua aceea de acum 20 de ani şi n-am reuşit s-o termin. N-aveam elan. La ce bun? Pe cine mai interesează? Pentru proiectul "10 zile care au schimbat România" am primit doar vreo 30 de texte. Prea puţin... Dar asta spune ceva, nu?

Chiar m-am gîndit să renunţ la blog. Mă mai gîndesc... Mi-ar părea rău să-mă despart de prieteni...

luni, 21 decembrie 2009

După 20 de ani

Se dezleagă unul din misterele Revoluţiei din '89: cine au fost teroriştii?
Citez din articolul lui Razvan Belciuganu din Jurnalul Naţional:
Este vorba de luptătorii din "Rezistenţă", care erau pregătiţi din timp să acţioneze în clandestinitate şi chiar independent de unităţile obişnuite ale Armatei, în cazul unei iminente invazii străine a teritoriului naţional.
Reţeaua ultrasecretă a acestor luptători a fost atunci activată. Nimeni nu a dorit să îi indice pe "terorişti" până acum şi au ocolit adevărul dintr-un motiv foarte simplu: sunt peste tot, sunt printre noi, sunt de diferite profesii, femei şi bărbaţi, intelectuali, muncitori şi agricultori, tineri şi oameni în vârstă.
Numărul lor ajungea la aproximativ 1.000 pentru fiecare judeţ. Din 1989 şi până în prezent au înfiinţat partide politice şi filiale ale acestora, au intrat în afaceri şi în mediul instituţional al statului, alcătuind o structură de nepătruns.

Conform articolului, reţeaua R, "Rezistenţa" era condusă de DIA. Nu vreau să povestesc articolul, îl puteţi citi, cum spuneam, aici.
Dar vreau să povestesc, mai ales scepticilor care aveau 2 ani în 1989, dar au păreri foarte precise despre ce s-a petrecut atunci, că în 1990 sau 1991 am scris un articol, sub un pseudonim oarecare, despre marea dezvăluire a momentului: reţeaua Gladio din Italia, o "armată secretă" a NATO în rimpul războiului rece, pregătită pentru eventualitatea invadării Italiei de forţele Tratatului de la Varşovia. Asemenea "armate secrete" au funcţionat şi în alte ţări membre ale NATO, existenţa lor fiind cunoscută doar de o mînă de oameni. (Se ştie că au fost utilizate, prin anii '70, pentru organizarea unor atentate teroriste, atribuite stîngii extreme.)
Presupuneam atunci că, prin simetrie, putea să existe şi la noi o reţea asemănătoare, dar nu aveam niciun fel de informaţii.
Articolul din Jurnalul Naţional confirmă presupunerile mele de atunci.
Ei, şi? Reţelele tip "Gladio" din Europa de vest au fost dezactivate sau cel puţin aşa se susţine oficial.
Presupun că şi la noi, reţeaua R a fost dezactivată, dar cum niciodată existenţa ei nu a fost recunoscută oficial, nu putem fi siguri.

sâmbătă, 19 decembrie 2009

Muzică de ziua a opta

Haendel, cor din oratoriul Judas Maccabaeus.

vineri, 18 decembrie 2009

Dezvoltare regională

Frumos sună, nu?
Deci nu deodată, ci regiune cu regiune.

Dacă Adi Hădean n-ar exista, ar trebui inventat

Uite de ce mi-am făcut eu blog! Dacă nu aveam blog, nu l-aş fi cunoscut pe Adi Hădean şi ar fi fost mare păcat.
Şi gata, nu mai spun nimic, nici despre minunăţia de crostini cu mozzarella, nici despre savanta şi savuroasa combinaţie de gusturi şi texturi numită cotlet copt cu gutui, nici despre desertul de ciocolată care mi-a adus aminte de cofetăriile din Aradul copilăriei mele.
Nu spun nimic nici despre simpaticul restaurant Casa Latină, unde a oficiat Adi ca special guest star. De fapt, ar trebui să spun special guest chef. Francezii şi anglo-americanii fac diferenţa, la noi nu foarte bine înţeleasă, între un bucătar şi un chef. Dar cine are prilejul să mănînce creaţiile lui Adi Hădean pricepe imediat.
Cîteva poze (luate de pe blogul lui Adi, pentru că eu mi-am uitat acasă aparatul de fotografiat):





joi, 17 decembrie 2009

Cade Sarkozy, Băsescu se menţine

Este vorba despre clasamentul liderilor europeni alcătuit de Eurotribune, pe baza răspunsurilor date de ziarişti şi analişti politici din toate ţările Uniunii Europene, acreditaţi la Bruxelles. Criteriile sunt simple şi clare: simţul leadership-ului, spirit de echipă, sinceritatea angajamentului european şi atitudinea faţă de marile sfidări ale acestui an - clima, criza financiară, piaţa internă, tratatul de la Lisabona.
Situat primul în top anul trecut, Sarkozy cade acum pe locul 9, în timp ce premierul suedez Fredrik Reinfeldt urcă de pe locul 8 pe locul 1. De remarcat poziţia bună a Angelei Merkel, prima la leadership şi a treia în clasamentul general, dar şi căderea drastică a lui Gordon Brown, de pe locul 8 pe 21 în clasamentul general. Foarte interesante sunt evoluţiile unor lideri din ţări precum Lituania, Cehia şi Irlanda.
Băsescu rămîne în coada clasamentului, de fapt cade de pe locul 24 pe 26, în schimb Berlusconi se menţine pe ultimul loc.

P.S. Am dat peste acest clasament azi dimineaţă într-o discuţie de pe Facebook (da, big surprise, Facebook nu înseamnă doar Farmville!), dar nu mai ştiu cine discuta, deci nu pot să pun linkuri :(

Cum spuneam, revedem acelaşi film

Da, l-aţi mai văzut. De aceea n-am să comentez prea mult. E acelaşi Boc, acelaşi film.
Şi aceiaşi spectatori.

Special guest star - Adi Hădean

Daaaa... Am mîncat...





Am şi povestit...





(Va urma. Mîine)

miercuri, 16 decembrie 2009

O întrebare pentru spectatori

De ce trebuie să vedem a doua oară un film prost, care nu ne-a plăcut nici prima dată?

V-am spus că scriu o carte de bucate?

Cred că v-am spus. Va fi o culegere de reţete selectate pe principiul, de mai multe ori evocat pe acest blog, "pentru că-mi place" sau, pentru cunoscători, principiul prinţului Orlovsky. Vor fi mîncăruri şi dulciuri care-mi plac şi pe care-mi place să le prepar. Dar ca să fiu sigură de ceea ce scriu, din cînd în cînd trebuie să le testez. Aşa că am profitat de un vag eveniment personal pentru a invita  cîţiva prieteni, majoritatea bloggeri. Sper că au fost mulţumiţi. Mie aşa mi s-a părut.

Deci, în afară de minunatele chifteluţe pregătite de Eszti, totul a fost compus de mine: celebra salată de cartofi cu peşte şi curry, salată caprese, guacamole, salată de ouă, brînză cu boia. Azi, pentru că a mai venit o prietenă, am făcut şi salata de quinoa, care îmi place foarte mult. Şi un desert, fireşte. Un fel de tort. Este creaţia mea originală, cu copyright, şi, ca toate marile invenţii, s-a născut din greşeală. Greşeala celor care nu aduc pricomigdale (amaretti) în magazine. Aşa că am improvizat, iar rezultatul a dispărut cu viteza sunetului "Mmmm!" Tortul nu are încă nume, dar nimeni nu s-a împiedicat de acest detaliu minor. Cîteva poze:






marți, 15 decembrie 2009

Surprize, surprize! Deşi e iarnă, ninge!

Ce surpriză, ce veste uluitoare! Deşi este 15 decembrie, ninge. În România, nu în Australia. Deşi încă de ieri ştiam cu toţii că va ninge, ba chiar s-a anunţat cod galben, autorităţile au fost luate prin surprindere. Ca în fiecare an. Dar de ce ne mirăm? Doar ne-am obişnuit. Ar fi surprinzător să fie altfel.

luni, 14 decembrie 2009

Dacă Băsescu ar fi deştept...

Dacă Băsescu ar fi deştept, ar retrage din prim plan PDL-ul, ar numi prim-ministru pe cine vrea PNL şi ar accepta majoritatea PSD-PNL-UDMR, arătîndu-se înţelept şi democratic. Şi prevăzător, pentru că 2010 va fi un an greu, în care guvernul va încasa toate efectele crizei, sub formă de greve şi mişcări de stradă, iar popularitatea partidului sau partidelor de la guvernare se va eroda cu rapiditate. Desigur, acest executiv ar avea de onorat şi numeroase invitaţii la DNA şi alte asemenea "beneficii" ale guvernării. Un asemenea guvern ar fi un ţap ispăşitor desăvîrşit.
Apoi, spre sfîrşitul anului, Băsescu ar găsi un pretext pentru alegeri anticipate, pe care PD-L le-ar cîştiga fără probleme.
Dar nu cred că se va întîmpla aşa. Chiar dacă Băsescu ar vrea să facă această mişcare, pedeliştii n-ar accepta să lase puterea. Sunt lacomi. Iar acum, după alegeri, nu cred că Băsescu mai are acelaşi ascendent asupra lor.

Tyrannosaurus reloaded

Numele complet ar fi Tyrannosaurus Rex, dar nu este valabil în cazul de faţă. Deşi cred că i-ar fi drag să devină monarh absolut şi că pentru a spune "l'état c'est moi" ar fi în stare să înveţe pînă şi franceza, Tyrannosaurus Dex (sau Flex sau Plex)  acceptă republica (prezidenţială, desigur) deoarece adoră competiţia, lupta, conflictul, puterea, dar mai ales sentimentul că este alesul poporului, că poporul îl votează şi îl iubeşte sincer. (A mai fost unul cu aceleaşi simptome, dispărut acum douăzeci de ani. Dar cei care vorbeau despre extincţia speciei s-au înşelat.)
Acum Tyrannosaurus Dex (Flex sau Plex), foarte sigur că verdictul Curţii Constituţionale va fi în favoarea lui, face apel la calm, vrea reconciliere naţională, iar pedeleii asaltează cu promisiuni şi /sau ameninţări oameni politici şi partide, doar-doar  vor pune de o majoritate, ceea foarte probabil se va întîmpla.
Apoi se va pogorî peste Lendovciois Pax Trajana şi va dura, va dura, va dura... Cinci minute va dura, apoi vom auzi din nou despre soluţia imorală, alegeri anticipate, DNA, CNA, bileţele, manele, turism ecumenic, Parlament unicameral, oiţe bîrsane şi năzdrăvane scriind pe dealuri, filmuleţe, casete, case... Un timp vom mai auzi de proteste, de tineri bătuţi de poliţie pentru că de Ziua Drepturilor Omului au îndrăznit să strige ceva împotriva Puterii, poate vom mai vedea la televizor cîteva tocşouri în care politicienii din opoziţie se vor plînge de abuzurile Puterii... Apoi tinerii nu vor mai protesta, politicienii nu se vor mai plînge în tocşouri, de fapt nu vor mai exista tocşouri decît cu aprobare de la Cabinetul 2. Membrii CNA vor viziona emisiunile înainte de difuzare şi nimeni - cu excepţia lui Tyrannosaurus Dex (Flex sau Plex, din păcate nu Ex) - nu va avea dreptul să apară în direct fără o temeinică verificare a mapei profesionale, a biografiei şi a arborelui genealogic pînă la a patra spiţă.
(Va urma. Mă tem de ce va urma)

vineri, 11 decembrie 2009

Hanuka Sameah

Sărbătoarea luminii.

Cum ne urmăresc dictatorii pe net

În timp ce Oana şi Ciutacu îi citesc sau recitesc cu folos pe clasici, eu răsfoiesc o revistă, Prospect Magazine, din care vă recomand un amplu articol cu titlul "How dictators watch us on the web", de Evgheni Morozov, originar din Belarus, dar şi replica semnată de Clay Shirky, prezentat ca guru în media. (Nu, guru nu înseamnă mogul!) 
Cum se organizează un flash-mob, cum e cu revoluţia pe Twitter, unde poţi fi arestat pentru că mănînci îngheţată, cum pot autorităţile să-ţi afle slăbiciunile citindu-ţi lista de prieteni de pe Facebook,  care este rolul politic al Internetului şi de ce dezvoltarea activismului pe net nu duce automat la democraţie...
Niciun cuvînt despre România, doar la noi e democraţie, nicio legătură, niciuna, niciuna, niciuna, niciuna, niciuna, niciuna, niciuna, niciuna, niciuna...

Nu-i invidiez pe judecătorii de la Curtea Constituţională

În acest mare meci care încă se joacă, răspunderea Curţii Constituţionale este uriaşă.
Cel mai probabil, judecătorii vor opta, cum spune  Adrian Năstase, între a respinge şi a nu aproba cererea PSD de anulare a turului 2 al alegerilor prezidenţiale.
Există, totuşi, o mică şansă ca judecătorii să decidă repetarea turului 2. Asta ar fi destul de neplăcut pentru toată lumea, ar însemna reluarea campaniei, ar însemna cheltuieli noi, dar mai ales regăsirea elanului militanţilor şi votanţilor şi asta chiar în timpul sărbătorilor de iarnă. Atîtea eforturi pentru o nouă perioadă de incertitudine! Pentru că nu se ştie cîţi alegători vor găsi timp, printre sarmale şi ţuici, să meargă la vot şi nu se ştie cine ar cîştiga.
Neplăcut, cum spuneam.
Dacă însă judecătorii Curţii Constituţionale vor decide că alegerile au fost corecte şi vor valida alegerea lui Traian Băsescu, va fi mult mai rău. O asemenea decizie ar oficializa, ar legaliza frauda electorală şi ar desfiinţa statul de drept, pentru că în aceste condiţii orice scrutin ulterior va deveni inutil, precum cele de dinainte de 1989.
Cum spuneam, nu-i invidiez pe cei de la Curtea Constituţională.

joi, 10 decembrie 2009

Aşteptîndu-l pe Hădean

Azi am fost la restaurantul Casa Latină să iau biletele pentru festivalul gastronomic de săptămîna viitoare. Sau show culinar, cum vreţi să-i spuneţi. Special guest star - Adi Hădean. Cum? Nu ştiaţi că vine Adi Hădean să gătească pentru bucureşteni? Ţţţ! Miercuri şi joi, la ora 20. Mai sunt cîteva bilete, mai sunt cîteva zile... deci, mai aveţi şanse.
Eu abia aştept. Deşi ştiu că nu există om mai periculos (pentru mine) în toată blogosfera. De cînd îi citesc blogul, m-am îngrăşat cu cîteva kilograme. Vă daţi seama, cînd am  să şi mănînc ce găteşte!?

miercuri, 9 decembrie 2009

Ciudăţenii electorale şi votatul ca hobby

Discursul lui Băsescu, la ora nouă fără zece, nu e o ciudăţenie. Este în spiritul personajului. Faptul că în respectivul discurs a precizat procentajul exact cu care a fost a doua zi declarat cîştigător intră, desigur, la categoria coincidenţe, ca şi indicaţiile date "echipei" de la BEC.
Dar mi s-a părut ciudat faptul că miracolul german, premierul ideal, omul  de care-şi legau speranţele milioane de votanţi ai lui Mircea Geoană, Klaus Johannis a renunţat la proiectul care-i purta numele încă înaintea anunţării rezultatelor definitive.
Ciudat este şi că abia ieri am aflat numărul celor care au votat multiplu la alegerile europene. Numărul celor care au votat de mai multe ori la turul doi al prezidenţialelor îl vom afla cînd va fi prea tîrziu.
Atitudinea lui Călin Popescu Tăriceanu e ciudată doar la prima vedere.
În rest, totul a fost normal, dacă nu luăm în seamă cîteva fleacuri: activitatea prodigioasă a deputatului William Brânză, modul de organizare a secţiilor electorale din străinătate, efervescenţa civic-turistică a unor cetăţeni onorabili care se deplasează cu autocarul şi practică votatul ca hobby.  La urma urmei de ce nu? Alţii colecţionează cutii de chibrituri.

Fifty-fifty

Şansele ca onorata Curte Constituţională să invalideze rezultatul turului doi al alegerilor prezidenţiale sunt cam aşa ca în imaginea de mai jos. Paharul e pe jumătate plin sau pe jumătate gol? Cine are dreptate? Cei 5000000 de alegători ai lui Băsescu sau cei 5000000 de alegători ai lui Geoană?
Plus/minus românii din străinătate, din autobuze şi din cimitire.

luni, 7 decembrie 2009

Brucan era optimist...

Brucan era optimist cînd spunea, la începutul anilor 90, că avem nevoie de 20 de ani pentru consolidarea democraţiei. Nu ştiu cîţi ani ne vor trebui. Acum avem pauză. Democraţia românească, atîta cît era, s-a autosuspendat, a intrat în concediu (fără plată, fireşte, pentru că e criză) pe termen nelimitat.
Dimensiunile fraudei sunt greu de evaluat. După unele surse, peste 1 milion de voturi.
Dar asta nu contează acum.
Mult mai grav este că milioane de oameni l-au votat pe Băsescu nu pentru că ar fi vreun zmeu în ale politicii sau că le-a promis alegătorilor o viaţă mai bună, ci pentru că este la fel ca ei, hăhăie ca ei, bea ca ei (faptul că el bea Chivas iar ei votcă din rumeguş trece neobservat), minte la fel ca ei şi plînge convingător şi oportun de câte ori situaţia o cere. Milioane de români l-au votat pentru că din sintagma panem et circensis au preferat circul.
Nu este vina lor. Poate într-o zi, dacă voi avea chef , voi scrie cine e de vină că o foarte mare parte din populaţia României a votat aşa cum a votat.

Deocamdată, vom mai avea cinci ani (poate chiar mai mulţi) la Cotroceni un saltimbanc, o marionetă, un prizonier al celor care au furat şi au fraudat pentru a-l menţine acolo.

Ce-o fi vrut să le spună Băsescu celor de la BEC?

Redau aici comentariul Casandrei la postarea mea anterioară:
"În discursul său de la ora 20,50, pentru a-şi încuraja susţinătorii, Băsescu a spus:
"la BEC este o echipă de oameni care TREBUIE sa dea un rezultat corect".
Stie cineva ce a vrut sa spună?"
Întreb şi eu: ştie cineva? Parcă îmi aduc aminte de o doamnă de la BEC... parcă a participat la un chef cu conducerea PD-L, după nişte alegeri...

Dar să nu fim răi: poate că Băsescu a vrut doar să-şi exprime sincera apreciere pentru activitatea "echipei" de la BEC.

duminică, 6 decembrie 2009

Geoană preşedinte /Update

Da. E bine. Răsuflăm uşuraţi.
Dar să aşteptăm numărătoarea voturilor.

Offtopic şi absolut întîmplător, asta e postarea mea cu numărul 800.

UPDATE: V-am promis şi mi-am promis pentru seara asta Oda Bucuriei. Dar cred că e mai bine să sărbătorim cînd vom fi siguri de victorie.

Sper că vă uitaţi la emisiunea Gabrielei Firea!

Nu mai pot de rîs :))
=))
Uitaţi-vă, să-i vedeţi umăr la umăr pe Petre Roman şi Corneliu Vadim Tudor. Live! :))

Aţi votat? Dacă nu, mergeţi acum!

Mai sunt trei ore, 180 de minute în care puteţi vota. Votaţi ca să scăpăm de un preşedinte toxic pentru România, votaţi pentru un proiect care poate aduce linişte şi stabilitate, votaţi pentru ca să nu vă petreceţi următorii cinci ani regretînd că v-a fost lene să ieşiţi din casă azi. Votaţi!

P.S.
Eu am fost cuminte şi am votat pe la ora prînzului. Iar acum am volrbit cu o prietenă de la Paris, tocmai venise de la ambasadă, unde a stat două ore la coadă în ploaie ca să-l voteze pe Geoană! Din cîte povesteşte, erau foarte mulţi tineri la coadă şi toţi îl votau pe Geoană.

Muzica zilei de azi /2

Beethoven, Baremboim. Alt B nu mai are loc.

Muzica zilei de azi

Béla Bartók, dansuri româneşti. La pian, Béla Bartók

sâmbătă, 5 decembrie 2009

Celor care vor să stea acasă

E o postare cu dedicaţie. Pentru cei nehotărîţi. Pentru cinici. Pentru cei comozi. Pentru cei care cred că e totuna. Pentru cei care nu-l mai vor pe Băsescu, dar n-au încredere în Geoană. Pentru cei care nu mai au încredere în nimeni. Pentru cei care-şi bagă picioarele şi vor să plece din România. Am uitat pe cineva? A, da, pentru cei cărora le este lene să iasă din casă şi-i lasă pe alţii să decidă în locul lor. Pentru cei care, orbiţi de culoarea portocalie, dau vina pe tot spectrul solar.
Duminică vom alege un om care va fi, timp de cinci ani, şeful statului. Am mai scris ce trebuie şi ce nu trebuie să facă. Să recapitulăm:
Preşedintele are, prin Constituţie, prerogative în domenii ca politica externă, apărare şi securitate naţională, trebuie să medieze între instituţiile statului şi între acestea şi societate. El nu trebuie să fie charismatic, nici măcar simpatic. Nu-l alegem ca partener de şpriţ. Nu trebuie să fie neapărat bun de gură. Nu alegem un interlocutor pentru tocşouri.

Preşedintele nu are atribuţii în domenii ca tunsul oilor, culesul bujorului, hăhăitul, behăitul, număratul cuburilor de gheaţă din paharul cu whisky. Nici în ascultarea/fotografierea/înregistrarea adversarilor politici. Nici nu trebuie să dezbine naţiunea, pentru a o stăpîni mai cu folos pentru el şi familia lui.

Preşedintele Romîniei trebuie să fie un factor de coeziune, trebuie să construiască, nu să demoleze.

Continuăm după o scurtă pauză. E o hotărîre greu de luat.

Este titlul părţii a patra a unuia din ultimele cvartete beethoveniene, nr. 16, opus 135. Pe partitură, Beethoven a scris, sub titlu: "Muss es sein? Es muss sein!" Trebuie? Trebuie!
Ascultaţi muzica, apoi mai vorbim. A, uitasem: nu e pentru amatorii de manele. Politice sau muzicale.



De fapt, e chiar atît de greu? Mulţi dintre cei care azi nu sunt hotărîţi erau foarte vocali cu cîtva timp în urmă :"Oricine, numai nu Băsescu". Acum, zăpăciţi de jocul "Uite Popa nu e Popa" sau încercînd să-şi dea seama cum bate vîntul, nu mai au chef să meargă la vot.
Mircea Geoană nu este, poate, preşedintele ideal. Dar vine cu o propunere curajoasă de construcţie politică - o propunere sprijinită, la această oră, de toate partidele, cu excepţia PD-L, evident. O propunere care ne poate duce în zona normalităţii. O propunere care poate transforma România într-un stat funcţional, în folosul cetăţenilor.

Mă gîndesc la cei care, din varii motive, trăiesc în străinătate, majoritatea în ţări cu tradiţie democratică. Unul din aceste motive, în general nemărturisit, poate nici măcar conştientizat, este dorinţa de a trăi într-un sistem care funcţionează, nu într-unul atît de haotic şi bezmetic.

Social-democraţii s-au aliat cu liberalii pentru a-l susţine pe Mircea Geoană. Candidatura lui Geoană e susţinută de UDMR şi PRM. E ceva foarte interesant. Cei care cred cu convingere în ceva, într-o idee, se pot înţelege, pot găsi un numitor comun. Acest numitor comun se numeşte azi Mircea Geoană.

În schimb, cei care nu cred în nimic, care îşi schimbă doctrina ca alţii şosetele, nu se pot înţelege, pe termen lung, cu nimeni. Şi nimeni nu are încredere în ei.

Da, sigur, există în PSD oameni care nu plac unuia sau altuia. Ei, şi? Există şi în PNL oameni care nu plac. Şi în celelalte partide. Şi în PD-L, mulţi. Dar nu asta contează acum, pentru că nu alegem un partid, alegem un preşedinte, alegem un proiect naţional.

Proiectul Geoană-Antonescu-Johannis poate fi un succes. Încă un cincinal cu Băsescu ar fi sigur un dezastru.

Între certitudinea dezastrului şi posibilitatea succesului, eu zic că trebuie să alegem speranţa.

Au fost cinci ani irosiţi - mai rău, cinci ani în care s-a distrus o parte semnificativă din ceea ce se realizase în precedenţii 15 ani de după 1989. Nu e cazul să ne întoarcem de unde am plecat.

joi, 3 decembrie 2009

Marea confruntare. Îmi faceţi un rezumat, da?

Eu am treabă la ora aceea. Creez. În bucătărie. Dacă nu s-a descărcat bateria aparatului de fotografiat, voi avea şi poze. Ce fac? Christmas cake. Englezii îl mănîncă de Crăciun. Cum eu nu sunt englezoaică şi cum, de Crăciun, voi fi în turneu de degustat sarmale, cîrnaţi şi cozonaci, checul pe care-l fac azi va fi mîncat de Anul Nou sau chiar mai tîrziu. Ţine. Rezistă şi două luni. Dacă e lăsat, ceea ce nu i se prea întîmplă.
Important este că trebuie copt cu trei săptămîni-o lună înainte de împrejurarea la care va fi mîncat. După unele surse, chiar şi trei luni, dar asta n-am încercat.
După confruntare vedem cine şi-a petrecut timpul mai cu folos.

GS, la mulţi ani!

Azi este ziua de naştere a prietenului nostru GS, zis şi George Şerban.
Sănătate, bucurii, tot ce-ţi doreşti, la mulţi ani!

miercuri, 2 decembrie 2009

Telenovelă în loc de campanie

Acum se aşteaptă rezultatul unei expertize. După fundalul portocaliu pare să fie favorabilă interpretului principal al filmului "Un pumn pentru un mandat". Sau aşa i se pare lui. Dar de ce plînge? Iar plînge? Plînge...
În acelaşi film, personajul, cam macho de felul lui (nu se prea potriveşte atitudinea macho cu lacrimile, dar aşa-i în filme), spuneam deci că personajul, după ce şi-a înşelat ani de zile nevasta prin toate porturile, o pune să-i dea un certificat de bună purtare. Nu, el nu e violent, e un om minunat, bun familist, un soţ model, un tată desăvîrşit. Jalnic. Penibil.
Parcă văd un film făcut într-o ţară foarte îndepărtată, cu obiceiuri stranii, necunoscute mie - atît de stranii că nici să mi le imaginez n-aş fi fost în stare.
Asta pentru că eu nu mă uit la telenovele. Deci este vina mea.
Recunosc, toată viaţa am crezut că o campanie electorală are legătură cu politica, dar acum văd că m-am înşelat. Am crezut că e vorba de alegerea unui om politic în funcţia de şef de stat. Sunt naivă, nu?

luni, 30 noiembrie 2009

De ce NU Băsescu - un motiv personal

Motivul meu personal. Şi motivul vostru personal, al celor care citiţi această postare. Şi, cred, motivul nostru personal, al tuturor celor care folosim cuvîntul scris pentru a ne exprima - scriitori, jurnalişti, bloggeri.
Libertatea de expresie este înscrisă în Constituţie. Preşedintele, ca garant al Constituţiei, ar trebui să vegheze la respectarea acestei libertăţi fundamentale.
Dar cînd Traian Băsescu spune "Eu îngădui libertatea presei şi o să o îngădui şi în următorul mandat", impulsul meu este să fug, să evadez, să mă exilez din ţara asta, aşa cum eram pe cale s-o fac acum douăzeci de ani din acelaşi motiv. Să depindă - din nou - scrisul meu de "îngăduinţa", de bunul sau răul plac al unui individ? Ce-l va împiedica, sub pretextul luptei cu mogulii, să îngrădească libertatea presei în versiunea revizuită a Constituţiei? Ce-l va împiedica să creeze o cenzură a blogurilor? Atunci cazuri ca al Sibillei, sancţionată şi persecutată din cauza celor scrise pe blogul ei personal, vor fi zeci, sute, mii. Apoi nu vor mai fi deloc, pentru că toată lumea va înţelege lecţia şi pe bloguri vom scrie numai despre starea vremii sau despre recoltele din Farmville. Poate nici măcar atît.
Nu s-a prea discutat pe bloguri acest subiect. O excepţie notabilă: Andrei Bădin. Oare de ce? Sigur, au fost rezultatele primului tur, coaliţia, pumnul dat copilului... Pumnul în gura presei a trecut aproape neobservat.
Spre deosebire de cei mai mulţi dintre voi, am avut de-a face cu cenzura înainte de 1989, ştiu ce înseamnă ca un text la care ai muncit (poate ani de zile, în cazul unui roman) să-ţi fie tăiat, mutilat, dacă nu chiar interzis. Spre deosebire de cei mai mulţi dintre voi, ştiu ce înseamnă autocenzura, ce înseamnă să scrii cîntărind fiecare vorbuliţă, ca nu cumva să superi pe cineva.
Eu nu mai vreau să trăiesc aşa! Deja simt acea stare de sufocare de acum douăzeci de ani... Ar însemna că revoluţia a fost degeaba, că se închide cercul şi ne întoarcem de unde am plecat.

Dacă Băsescu este reales, va trebui să plec din ţară. La vîrsta mea, nu este o hotărîre uşor de luat. Dar voi pleca. Unde? Oriunde. Chiar şi pe Lună, am aflat că tocmai s-a descoperit apă acolo.

duminică, 29 noiembrie 2009

De ce NU Băsescu

Leapşă de la Alexandru Marin.

Am mai răspuns la întrebarea asta de multe ori, dar poate că e bine să tot răspundem pînă scăpăm de Băsescu.

Nu, pentru că nu e bun de preşedinte. Am spus-o încă acum 5 ani, după telenovela cu "Dragă Stolo": Băsescu e un luptător, un cîştigător, poate cîştiga alegerile - dar nu poate fi preşedinte. Ceea ce s-a demonstrat, din păcate. Nu e bun de preşedinte. Ar putea fi bun de dictator, dar noi nu vrem asta.
Nu e bun de preşedinte pentru că aptitudinile şi cunoştinţele lui în materie de relaţii externe sunt modeste spre nule, disponibilitatea către dialog şi mediere cam la fel.
Nu e bun de preşedinte pentru că e înclinat spre distrugere, nu spre construcţie; spre conflict, scandal, haos, nu spre linişte, stabilitate, pace socială.
Nu e bun de preşedinte pentru că a încercat - şi, dacă e lăsat, o va face! - să distrugă instituţiile statului, să mineze relaţiile dintre ele, pentru a pune în loc structuri slabe şi obediente.
Nu e bun de preşedinte pentru că, în loc să respecte şi să apere Constituţia pe baza căreia a fost ales - şi pe care a jurat, nu-i aşa? - a transformat-o într-o cîrpă de şters pe jos.
Nu e bun de preşedinte pentru că nu respectă voinţa majorităţii decît atunci cînd îi convine.
Nu e bun de preşedinte pentru că a minţit poporul - acelaşi popor spre care se întoarce pentru a-i cerşi voturi.
Nu e bun de preşedinte pentru că nu-i consideră pe cetăţenii ţării egalii lui, ci subordonaţi, supuşi.
Nu e bun de preşedinte pentru că în loc să propună un proiect naţional, vrea să impună un proiect personal.
Dacă adăugăm manifestările rasiste şi sexiste, ca şi înclinaţia de a rezolva problemele cu pumnul, dacă adăugăm felul cum îşi promovează în funcţii familia şi prietenii, dacă ne întrebăm din ce vînzări anterioare îşi cumpără fiicele lui apartamente şi maşini, dacă ne amintim cum s-a purtat cu judecătorii, cu profesorii, cu...
Desigur se vor mai găsi motive, dar un lucru e foarte clar: Băsescu nu mai trebuie să fie preşedinte!
Leapşa merge la Lilick, Matilda, Renata , Constantin Gheorghe, Cody, George Şerban. Şi la oricine mai vrea să scrie de ce nu trebuie ales Băsescu.

sâmbătă, 28 noiembrie 2009

vineri, 27 noiembrie 2009

Obsesii leniniste

Să ştiţi că ăştia într-adevăr mint poporul cu televizorul!
Aud o domnişoară cu un aer atotştiutor, co-moderator al unui tocşou politic, spunînd "Calomniaţi, calomniaţi, ceva tot rămîne" şi atribuind citatul lui Lenin!!! Preşedintele Emil Constantinescu, invitat în emisiune, încearcă, delicat, dar fără succes, să-i atragă atenţia că a greşit.
Textul citat - în original "Calomniezcalomniez, il en restera toujours quelque chose" - îi aparţine lui Beaumarchais (1732-1799) şi face parte din "Bărbierul din Sevilla". 
În încheiere, un citat din Lenin, pe care tînăra jurnalistă ar trebui să-l ia în seamă: "Învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi!"

joi, 26 noiembrie 2009

Iar facem guverne în Cişmigiu?

Am citit, pe mai multe bloguri, în formă de leapşă sau nu, lista/listele cu viitorii miniştri din viitorul guvern Johannis. Am două obiecţii majore la toate aceste liste:
  1. Klaus Johannis nu e în ţară şi n-aş crede să-şi facă guvernul prin e-mail. Iar liderii PSD şi PNL au declarat că nu s-au discutat funcţii şi persoane. Pînă la proba contrară, îi cred. Acordul semnat ieri mi se pare un semn de maturitate politică şi sper să fie aşa.
  2. Mircea Geoană încă nu este preşedinte (sper că va fi, dar pentru asta trebuie să mai mergem o dată la vot), aşa că, pînă pe 6 decembrie, orice listă de viitori miniştri este superfluă. Înainte de a discuta cine va fi la cultură şi cine la agricultură, trebuie să scăpăm de Traian Băsescu.

miercuri, 25 noiembrie 2009

"Numai cuvintele contează. Restul e pălăvrăgeală"

"Les parolesc seules comptent. Le reste est bavardage", spunea Eugène Ionesco, de la a cărui naştere se împlinesc 100 de ani. 
Un veac de absurd...
Cîntăreaţa cheală tot aşa se piaptănă, în timp ce Bérenger din "Rinocerii" continuă să strige: 
NU CAPITULEZ!



Azi nu votez

După trei zile în care am ştampilat, am încercuit nume, am tăiat nume, m-am agitat, m-am enervat, m-am certat, iată că azi e o zi fără vot, fără alegeri, fără dileme, fără certuri... Dar poţi să ştii?

marți, 24 noiembrie 2009

Comitetul pentru statuia lui Traian

După o pauză de cîteva săptămîni, comitetul pentru statua lui Traian îşi reia activitatea. Membrii comitetului sunt convocaţi pentru miercuri 25 noiembrie, ora 13,30 spre 14, la aceeaşi masă. Sunt invitaţi şi alţi scriitori şi bloggeri, simpatizanţi, iubitori de artă monumentală, rude şi prieteni.

luni, 23 noiembrie 2009

El este preşedintele

Nicolae Manolescu
Preşedintele Uniunii Scriitorilor din România

Ce-am înţeles eu după primul tur

  1. Alegerile din 22 noiembrie au fost cele mai puţin democratice din istoria postdecembristă a României. Candidaţii nu au avut şanse egale, ba mai mult, li s-a şi spus că trei dintre ei sunt mai egali decît ceilalţi. Reacţia societăţii civile a fost slabă, aproape inexistentă.
  2. Au fost alegerile cu cele mai multe încercări de fraudă - sau cel puţin aşa reiese din numărul mare de nereguli semnalate în tot cursul zilei.
  3. Se vede treaba că, oricît de supăraţi ar fi pe politicieni, oamenii votează politic. Procentajul mic - ciudat de mic - al lui Sorin Oprescu demonstrează că discursul anti-sistem nu convinge, iar ideea de preşedinte independent e mai puţin seducătoare decît pare la prima vedere. În fine, faptul că nu l-au votat bucureştenii este foarte semnificativ.
  4. Procentajul ciudat de mic al lui Kelemen Hunor ar trebui să dea de gîndit. Îşi mai controlează UDMR electoratul?
  5. Marele cîştigător, deşi nu intră în turul doi, este Crin Antonescu - a reuşit să aibă un electorat "al lui", care depăşeşte electoratul PNL. Asta îi măreşte capacitatea de negociere cu alte partide şi îi consolidează poziţia în propriul partid.
  6. Mircea Geoană nu este un candidat spectaculos, aş zice chiar dimpotrivă. Dar el ştie asta şi chiar pe asta a mizat. A reuşit, ceea ce mulţi nu credeau, să ia un procentaj aproximativ egal cu al partidului, ceea ce spune multe şi despre el şi despre PSD.
  7. Maşinăria de partid contează foarte mult. Organizaţiile din teritoriu ale PD-L şi PSD s-au mobilizat şi rezultatul se vede. Şi PNL s-a mobilizat, dar nu are forţa celorlalte două. 
  8. Băsescu poate fi învins. Dar nu se va lăsa dus de la Cotroceni fără o luptă crîncenă, în care vor fi folosite toate armele, convenţionale sau nu şi toate autobuzele din România şi ţările vecine. 
  9. Se aude, se vorbeşte, se şopteşte că Băsescu va încerca să învie alianţa D.A. Am prevăzut asta încă de acum o lună. Nu cred că votanţii lui Crin Antonescu ar fi prea încîntaţi.
  10. În mod firesc, pînă acum campania a fost strict politică. Domnii Geoană şi Antonescu  au spus unul despre celălalt destule lucruri neplăcute, ca să folosesc un termen blînd. E posibilă o conciliere, o colaborare pentru turul doi? Fireşte, doar sunt oameni politici, nu domnişoare de pension. Nu se vor iubi, nu vor fi neapărat cei mai buni prieteni, dar nici nu e nevoie.
Concluzii? Le aştept de la voi. Eu mă duc să votez. Pentru noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor.

duminică, 22 noiembrie 2009

Exit poll, cifre, cifre...

CCSB
Traian Băsescu 34,1%
Mircea Geoană 30,9%
Crin Antonescu 22,1%

INSOMAR
Traian Băsescu 32,8%
Mircea Geoană 31,7%
Crin Antonescu 21,8%

Va fi interesant să comparăm cu rezultatele numărătorii oficiale. Şi cu numărătorile candidaţilor.

sâmbătă, 21 noiembrie 2009

Boire ou conduire, il faut choisir!

Bănuiesc că se înţelege. Am lăsat în franceză pentru că sună bine.
Pentru cei mai puţin francofoni, înseamnă că trebuie ales între băutură şi conducere. Nu numai a automobilului!

Sigur că nu votez la referendum

Sau nu mai era nevoie s-o spun?
Presupun că nici voi nu votaţi la referendum.

Dacă aş vota totuşi, aş opta pentru NU la ambele întrebări, pentru că refuz să dau un apartament cu două camere pentru o garsonieră şi pentru că 300 fix e din pix, nu un număr rezultat în urma unor studii şi cercetări serioase. Dar prefer să nu votez, pentru că e o prostie. E inutil. E redundant.

Cu totul altceva este votul pentru preşedinţie. Sper că vor veni mulţi oameni la vot şi vor pune ştampila cum trebuie. Fiecare cum crede, desigur. Fiecare cu candidatul preferat. Sigur, aş prefera ca acesta să nu fie Băsescu.
Dar nici asta nu mai era nevoie s-o spun.

Cum mi-am petrecut marea confruntare

Foarte bine. Nu m-am uitat la ea. Ce rost avea? O dezbatere între trei din cei 12 candidaţi? 12 candidaţi care pornesc, teoretic, cu şanse egale. Teoretic. Practic, ăştia trei sunt mai egali decît ceilalţi. Aşa că mi-am băgat picioarele am stat cu picioarele în apă caldă şi mi-am făcut pedichiura. Cu un ochi la televizor (Midsummer Murders) şi altul la laptop (trebuia să hrănesc peştii din acvariul de pe Facebook. De fermă am scăpat, de peştişori încă nu.) Şi, între timp, am dezbătut cu mine însămi. Pe tema alegerilor, desigur. Aceeaşi întrebare: eu cu cine votez? Evident, dintre cei cu care sunt prietenă pe Facebook: Crin Antonescu, Mircea Geoană, Sorin Oprescu. Acum o lună înclinam să-l votez pe doctor. Am şi scris asta. Dar în campanie m-a cam dezamăgit. Crin Antonescu... da, dacă intră în turul doi cu Băsescu, sigur.
Dar, strict pragmatic, am decis azi să-l votez pe Geoană. Sunt direct interesată. Pentru că dintre cei trei, a fost primul - şi, pînă în acest moment, cînd mai e doar o zi pînă la scrutin, singurul - care mi-a răspuns la propunerea-test privind Teatrul de la Palat. Ideea i s-a părut interesantă şi m-a invitat pentru după Anul Nou la o discuţie la Cotroceni. Sper să se întîmple asta şi, mai ales, să vă pot invita pe toţi la noul teatru.
În cursul aceleiaşi dezbateri ( e vorba de dezbaterea mea cu mine), am mai discutat şi despre Remus Cernea. Să vedem, poate data viitoare...
Dezbaterea pe tema alegerilor de duminică a fost urmată de o alta, mult mai interesantă, pe tema alegerilor de luni şi de marţi. Luni votăm pentru alegerea noului preşedinte al Uniunii Scriitorilor (nu, nu vă spun pe cine votez), iar marţi vom avea prima şedinţă a noului Consiliu al Uniunii şi va trebui să alegem Comitetul Director, comisia de validare şi alte comitete şi comiţii. Alte alegeri nu sunt prevăzute pentru zilele următoare.

vineri, 20 noiembrie 2009

Ce-a zis? Parcă am mai auzit textul ăsta

Ce-a zis cu PSD care ar putea incendia Palatul Parlamentului?
A mai fost un nebun care i-a acuzat pe alţii că au dat foc Reichstagului...
Sper că n-am auzit bine.

joi, 19 noiembrie 2009

Băsescu e în aer!

Cel puţin la propriu. Citesc că aeronava prezidenţială nu poate ateriza la Bucureşti din cauza ceţii şi a fost redirecţionată spre Sibiu. O vizită în Johannisland?

miercuri, 18 noiembrie 2009

Metoclopramid, ciocolată neagră şi xanax

Atît ne-a mai rămas...
La această oră încă nu ştiu cine va participa la dezbaterea electorală de diseară. Nici nu vreau să ştiu, n-am să mă uit, îmi ajunge ce ştiu pînă acum, îmi ajunge şi-mi prisoseşte. Staff-urile de campanie negociază cu un zgomot asurzitor, inbox-ul meu e doldora de spam electoral, inclusiv un mail trimis cu numele meu ca expeditor de pe o adresă pe care n-am avut-o niciodată (atenţie, dacă primeşte cineva un mesaj de la mine de pe o adresă necunoscută, ar putea fi un virus!) şi o scrisoare violentă, în limbajul de mahala cu fitze caracteristic unei anumite zone a societăţii, care-mi cere să-l votez pe unul din candidaţi. Omul pare, la televizor, foarte manierat, mă întreb dacă ştie ce vocabular foloseşte echipa lui de campanie. Şi de unde au toţi ăştia adresa mea de e-mail?


Deci, cum spuneam, metoclopramid. Sau emetiral. Sau lămîie. Şi ciocolată neagră, e bună pentru nervi, ridică nivelul de serotonină, te face să te simţi mai bine. Sau xanax, dacă nu se poate altfel.
Dar mai bine întrebaţi medicul sau farmacistul, nu daţi vina pe mine.
P.S: Metoclopramidul e mai eficient decît emetiralul. E bun şi ca exerciţiu de dicţie.

Ce vom face în următorii 5 ani? Vom rîde?

Asta scriam în iulie. Mi se pare de actualitate şi oricum n-am chef de scris ceva nou. Sigur, poate săptămîna asta se rîde mai puţin. Atmosfera e încrîncenată, toxică, mi-e şi teamă să mă uit la televizor, cum aud ceva despre alegeri mi se face rău, tot felul de rele, de la migrenă la criză de sciatică, nu, asta chiar nu e de rîs. Dar e prea multă băşcălie şi prea puţină seriozitate în campania asta. Prea multe bombe care se fîsîie şi prea puţine adevăruri spuse şi asumate.

 Ce vom face în următorii 5 ani? Vom rîde?

luni, 16 noiembrie 2009

Eu cu cine votez? Un test pentru cei trei candidaţi. Update: Geoană a şi răspuns

Mai sunt 5 zile şi jumătate pînă la turul 1 al alegerilor prezidenţiale şi eu tot nu ştiu pe cine să votez. Ştiu pe cine nu votez, dar asta nu mă ajută.
De aceea m-am gîndit la un mic test. O întrebare la care să-mi răspundă cei trei candidaţi dintre care am de ales. În ordine alfabetică, ei sunt Crin Antonescu, Mircea Geoană, Sorin Oprescu.
Spre deosebire de mulţi alţii, eu nu aleg după "impresia artistică". Eu vreau un candidat care să-mi dovedească nu numai că vorbeşte bine, ci şi, sau mai ales, că gîndeşte bine, ştie ce are de făcut ca preşedinte şi e capabil s-o facă.
De aceea, m-am gîndit la un test simplu. Am să cer ceva personal. De fapt, nu chiar, nu pentru mine sau nu numai pentru mine. Deci:
Domnilor candidaţi, ce veţi face pentru dramaturgia românească? Să nu spuneţi că e neimportant sau nerelevant! Să nu spuneţi că nu e treaba preşedintelui! Mai ales că aveţi o soluţie la îndemînă, o posibilitate concretă de a demonstra, foarte repede, că vă ţineţi de promisiuni. Ceea ce vă propun, ca preşedinte al secţiei de dramaturgie a Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, este să puneţi la dispoziţia dramaturgilor români frumosul teatru din incinta Palatului Cotroceni. Un teatru în care s-ar pune în scenă numai piese ale autorilor români contemporani, un teatru condus de dramaturgi. Ar fi un mare sprijin pentru dramaturgia românească, ar demonstra că preşedintele României sprijină cultura şi ar introduce în circuitul public o sală de spectacol care de prea multă vreme stă nefolosită.
Ce ziceţi, domnilor candidaţi?
Update: Mircea Geoană a şi răspuns, pe Facebook, citez: "Foarte interesantă idee! Vă invit la o discuţie la Cotroceni imediat după Anul Nou!" Evident, am acceptat invitaţia. Mă bucur că ideea i s-a părut interesantă. Sigur, de aici pînă la inaugurarea teatrului mai e...
Aşteptăm răspunsurile celorlalţi candidaţi.

„I-a zis-o” şi „I-a tras-o”. Şuşă de provincie. Afară plouă

De două zile, de pe mai toate blogurile pe care le citesc aflu doar cum „i-a zis-o” şi din ce poziţie „i-a tras-o” Crin Antonescu lui Traian Băsescu. E bine că i-a zis-o şi i-a tras-o. Să sperăm că-i va fi de folos. Şi nouă.

Nu am văzut „marea confruntare”. La ora aceea eram la cumpărături şi cei de la Billa nu transmiteau în direct evenimentul. Ghinion! Dar am văzut fragmente alese în diferite tocşouri şi am citit cîte ceva din transcriere.

Da, a fost, cum spuneam în titlu, o şuşă de provincie. Ora şi locul arată cît de mult îşi desconsideră Băsescu contracandidaţii. Ora 15, într-o sîmbătă? Ca un spectacol de matineu, în care, eventual, joacă dublurile. Într-un hotel? De ce într-un hotel? Clujul, oraş universitar, oraş cultural, cu săli de spectacol şi biblioteci (da, ştiu, Băsescu face alergie la biblioteci), ar fi putut oferi, cu uşurinţă, un cadru adecvat pentru dezbaterea electorală. Dar Traian Băsescu sau cineva din staff-ul lui a ales, la derută, un hol de hotel. O mostră de diletantism. După cum reiese dintr-un foarte interesant studiu antropologic făcut de Mădălina Ionescu, pentru români hotelul înseamnă vacanţă, eventual locul unei relaţii ilicite. Ce au vrut să sugereze organizatorii? Nimic, vă spun eu. Apă de ploaie. Adică exact sensul mesajului de campanie al lui Băsescu. „Afară plouă”.
Cam asta a fost dezbaterea. Un joc de vorbe, fără substanţă, ca o comedie de bulevard jucată de amatori, nu o discuţie serioasă, pe teme serioase, între doi oameni responsabili care vor să conducă România. După părerea mea, Crin Antonescu nu trebuia să participe la acest joc. Dar simpatizanţii liberali sunt fericiţi, iar analiştii de-a dreptul în extaz. Fericirea liberalilor mi se pare normală, e candidatul lor şi, în condiţiile date, s-a descurcat mai multe decît bine. În schimb, starea de extaz a jurnaliştilor şi analiştilor e nefirească. E ilogică. Cum să crezi - şi s-o spui - că un popor întreg de telespectatori/alegători îşi votează preşedintele numai după cum dă din gură, fără să-l intereseze ce e în stare să facă omul cu pricina?
Poate că mă înşel eu. Poate că nu contează decît „impresia artistică”, talentul pentru tocşou. Vom vedea duminica viitoare.
P.S. Desigur, dacă Crin Antonescu intră în turul doi cu Băsescu, am să-l votez. Teoria "epsilon" rămîne valabilă.

125 de prieteni pe Facebook

125 de prieteni! Cred că nu am avut atîţia în toată viaţa mea. În viaţa offline, vreau să spun. Online, e mai simplu, iar pe Facebook e mai simplu ca oriunde. Ştiţi cum e. Primeşti toată ziua cereri de prietenie. La fiecare ţi se spune ce prieteni comuni aveţi. La început erau prieteni din blogosferă sau cunoştinţe mai vechi. Acum pe cei mai mulţi nu numai că nu-i cunosc personal, dar nici pe prietenii noştri comuni nu-i cunosc, uneori nici pe prietenii comuni ai prietenilor comuni. Dar toţi ţin sincer la mine, aşa cum ţin şi eu la ei. Ne spunem bună dimineaţa, ne zîmbim, primesc zilnic tone de zîmbete, inimioare, pupici şi îmbrăţişări virtuale, ca şi cantităţi impresionante de ciocolată. Partea bună la ciocolata virtuală este că nu îngraşă, dar, din păcate, are şi o parte rea - că nu există :(
Cei mai mulţi s-au împrietenit cu mine numai ca să fim vecini în Farmville. Deci, din interes. Dar era şi interesul meu, aveam şi eu nevoie de vecini, ca să-mi pot extinde ferma, să cîştig medalii... Ei, asta s-a terminat. Din această noapte, renunţ la Farmville, îmi abandonez frumoasa fermă unde am lucrat o lună şi jumătate ca un sclav pe plantaţie şi am ajuns la nivelul 35, aproape de 36. Renunţ la doar cîteva zile după mult aşteptata extindere la 22x22, o victorie a societăţii civile, un rezultat strălucit al militantismului pentru o cauză nobilă. E şi meritul meu, am militat şi eu, am aderat la această cauză şi la încă vreo trei, la fel de juste. Şi nobile.

Da, Farmville creează dependenţă. O dependenţă pînă la ţăcăneală. Te face să uiţi de tot şi de toate, de familie, de casă, de plata facturilor... Ştiu şi de ce. În Farmville toată lumea e bună, toţi vecinii sunt minunaţi şi se ajută între ei, nu ca în alte jocuri (tot de pe Facebook), în care vecinii fură unii de la alţii sau comit alte acte reprobabile. Ţţţţ! Nu, în Farmville nu se întîmplă aşa ceva, toată lumea e blîndă şi bună, orice violenţă este exclusă. Cînd vulpile dau iama în găinile vecinului, eşti rugat să le goneşti (nu să le împuşti, doamne fereşte!) ca să nu mai sperie (nu să gîtuie sau să înfulece) bietele orătănii. Nici purceii nu sunt tăiaţi, rolul lor în fermă nu este de furnizori de carne, ci de ajutoare la cules de trufe! O lume atît de paşnică, atît de diferită de cea reală!
Atît despre Farmville.
Dar nu toţi prietenii mei de pe Facebook se joacă. Unii sunt chiar foarte serioşi. Trebuie să vă spun că sunt prietenă (la fel ca mulţi dintre prietenii mei) cu viitorul preşedinte al României. Cînd se va instala la Cotroceni, ne va invita la o cafea. Pe toţi, cîţi om fi - 1500 sau 2000 sau mai mulţi. În comparaţie, cei 125 de prieteni ai mei nu par mulţi - vă daţi seama cîţi ar fi dacă aş candida la preşedinţie?
Mai am printre prieteni, în afară de cei pe care-i ştiu de pe bloguri, o mulţime de necunoscuţi, cum vă spuneam, vreo 10-15 cunoscuţi, cîteva persoane cu pseudonime foarte simpatice şi - inclusiv vecin la fermă - un personaj literar. Nu, nu vă spun cine e şi din ce carte. Poate ghiceşte cineva :)

sâmbătă, 14 noiembrie 2009

miercuri, 11 noiembrie 2009

Leapşa chinezească

De fapt e un concurs cu premii. Chinezu, avînd mult timp liber şi, în general, nefăcînd nimic în afară de Twitter, Facebook, Sportlocal.ro şi multe altele, s-a apucat să traducă o carte. Despre China, fireşte. Şi o oferă ca premiu (cu autograf, la cerere) celor care preiau leapşa de mai jos şi pun link către postarea lui pe acest subiect. În ce scop instituie Chinezul această leapşă cu premii? Pentru trafic, zice el :) Ok, nici eu nu mă supăr dacă daţi link spre postarea mea, tot pentru trafic :))
Serios vorbind, cartea "China modernă", publicată de editura Niculescu, trebuie să fie foarte interesantă, deci merită efortul.

Şi acum leapşa: ce animale au fost într-o viaţă anterioara candidaţii la preşedinţie. Răspundeţi cu sau fără argumente.

1. Traian Băsescu – scorpion
2. Mircea Geoană – elefant
3. Crin Antonescu – albatros
4. Sorin Oprescu – panteră
5. Gigi Becali – cimpanzeu
6. Corneliu Vadim Tudor – rinocer
7. Kelemen Hunor – bufniţă
8. Eduard Manole – nu-l cunosc
9. Remus Cernea – iepure de casă
10. Ovidiu Cristian Iane – nu-l cunosc
11. Constantin Rotaru – nu-l cunosc
12. Constantin Ninel Potârcă – curcan

Nu argumentez, mai ales că nu am argumente. Aşa mi s-a părut cînd am scris, dacă recitesc s-ar putea să am alte păreri. Lumea (animalelor) e mare!

marți, 10 noiembrie 2009

Un ceas rău, foarte rău

A plecat între umbre Gheorghe Dinică.
L-am văzut prima dată pe scenă pe la jumătatea anilor '60. Juca, împreună cu Iurie Darie, în spectacolul Teatrului de Comedie cu piesa "Umbra" de Evgheni Şvarţ. El era Umbra.

luni, 9 noiembrie 2009

Zidul, după 20 de ani

Acum 20 de ani, jour pour jour, cum zic francezii, eram la Paris, cu gîndul de a nu mă întoarce în România lui Ceauşescu. Fata la care stăteam, franţuzoaică, a strigat: "Cade zidul Berlinului, veniţi să vedeţi". Ne-am repezit la televizor. Mă gîndeam atunci că în România imaginile acelea erau interzise, românii aveau să afle despre ele, aşa cum aflau orice, de la "Europa liberă". Dar la noi, cînd? Asta ne întrebam, privind cu emoţie spărtura din zidul care împărţise Berlinul în două lumi. Emoţia că trăiesc unul din marile momente ale istoriei.
Au trecut 20 de ani. Sunt la Bucureşti şi mă uit la TV5. Se transmite ceremonia care marchează împlinirea a 20 de ani de la căderea Zidului. Invitaţi de onoare: Angela Merkel, Lech Walesa, Mihail Gorbaciov.
Mă uit la TV5. Nicio televiziune din România nu transmite în direct ceremonia de la Berlin.
No comment.

Marţi vor fi trei ceasuri bune

Primul ceas bun începe la ora 14. Atunci vor fi lansate, în Sala Oglinzilor de la Uniunea Scriitorilor, volumul de poeme "Monede cu portretul meu" de Mircea Bârsilă şi romanul lui Costi Stan "Trăieşte şi mergi mai departe". Cele două volume au fost premiate la concursul naţional "Literatura modernă", Piteşti, 2009.

Al doilea ceas bun va fi la ora 16,30, la Palatul Şuţu. Muzeul Municipiului Bucureşti, nu blogul, dar asta am mai spus-o cu altă ocazie. Editura Tritonic va lansa romanul "Papa trebuie să moară" de Luis Miguel Rocha, în prezenţa autorului, cunoscut cititorilor români prin primul său roman din "seria Vaticanului", "Ultimul papă". Iar pentru piteşteni, acest ceas bun va fi la ora 11, după cum puteţi vedea pe blogul Oanei.

Al treilea ceas bun va începe la ora 20,45 pe TVRomânia Cultural. O emisiune dedicată proiectului "Noi". "Noi", adică generaţia actorilor care, acum 40 de ani, erau studenţi în anul întîi la Institutul de Teatru. Pentru această aniversare, actorii au făcut ce ştiu ei cel mai bine: au jucat o piesă. Piesa este "Ferma de struţi" şi este scrisă de Olga Delia Mateescu, care face parte, ca şi Mihai Mălaimare, Ioana Crăciunescu şi alţi mari actori, din aceeaşi generaţie.

duminică, 8 noiembrie 2009

sâmbătă, 7 noiembrie 2009

Premierul de weekend şi urechistul de la Cotroceni

Am înţeles că desemnatul de weekend, primar al sectorului patru trei al Capitalei, a început consultările în vederea formării unui guvern la televizor, cîntînd muzică populară. Nu e vina lui, ci a celui care l-a numit, un alt amator de cîntec, joc şi voie bună.
De aceea, în primul moment am vrut să pun în titlu "lăutarul de la Cotroceni". M-am răzgîndit. Ar fi nedrept faţă de lăutari. Am cunoscut mulţi lăutari, unii mi-au fost colegi la Conservator. Auz perfect, o extraordinară uşurinţă la solfegiu, tehnică foarte bună la instrument - vioară, acordeon, ţambal -, înţelegere profundă a muzicii pe care o interpretează, un extraordinar dar al improvizaţiei. Lăutarii, cu studii superioare sau fără - cei buni, desigur, dar sunt foarte mulţi buni - sunt mari profesionişti.
Numai că noi avem la Cotroceni - nu pentru mult timp, sper - un "urechist", care nu poate descifra o partitură, n-a făcut în viaţa lui nici o oră de armonie sau de orchestraţie, nici măcar nu ştie notele. Prinde din zbor cîte o melodie şi o lălăie fără să poată urmări ansamblul. Lălăie şi hăhăie de capul lui, ca şi cum ar fi singur pe scenă. Cîntă piţigăiat şi fals, improvizaţiile sunt din ce în ce mai stîngace, iar publicul nu mai are răbdare şi începe să-l fluiere. Îl va fluiera pînă va coborî de pe scenă. Ajunge!
Ia ascultaţi aici şi aici un lăutar adevărat:


vineri, 6 noiembrie 2009

Breichin niuz! Simptomele gripei porcine la bărbaţi

Lumea medicală priveşte cu îngrijorare aşa-zisa gripă nouă, un nume mai soft pentru o realitate dură - gripa porcină. Suntem sfătuiţi să ne protejăm, se dezbate în tocşouri dacă e mai bine cu mască sau fără mască, se vorbeşte în neştire despre vaccinuri... dar cum să afli, de unde să ştii dacă persoana de lîngă tine are porceaina flu sau un guturai banal? De aceea, medicii din întreaga lume au primit cu bucurie descoperirea unui simptom al acestei boli, un  simptom foarte precis, care face inutile costisitoarele analize de sînge. Imaginea vorbeşte de la sine.


Soacra lui Nenea Cosmos susţine Concursul cosmic 2009

Îl susţin şi eu, deşi nu sunt soacră. Deci, dacă aveţi propuneri şi autopropuneri, mergeţi pe firul apei, pardon al Ariadnei ...nu, al linkului (asta e!) şi le prezentaţi personal la concursul cosmic.
Prezentul anunţ poate fi considerat o leapşă, mi se spune în cască. OK, deci acum ştiţi tot.

"Marea rostogolire"

Am preluat de la Sibilla această sintagmă, odată cu excelenta idee a bulgărelui de întrebări cu care să-l copleşim pe Traian Băsescu. Un fel de leapşă, adresată tuturor bloggerilor şi cititorilor de bloguri.
Da, sunt multe întrebări la care preşedintele nu a răspuns şi nu dă semne că vrea să răspundă. Una din ele ar fi:
Cînd a minţit cînd a fost sincer Traian Băsescu - atunci cînd s-a declarat social-democrat, susţinînd principii şi valori de stînga? Cînd a aderat, cu partid cu tot, peste noapte, la principiile şi valorile popularilor europeni? Sau acum, cînd face o campanie cu accente care amintesc de propaganda nazistă?
Am să revin, dacă-mi mai vin în minte întrebări.

Voi ce întrebări aveţi? Să rostogolim bulgărele! Lilick a şi trecut la treabă :)

Clubul de la Bucureşti


"După douăzeci de ani" a fost tema reuniunii de ieri a Clubului de la Bucureşti. O reuniune de evocare a celor două decenii care au trecut de la Revoluţia din decembrie 1989, cu participarea a doi preşedinţi ai României - Ion Iliescu şi Emil Constantinescu - şi patru prim-miniştri - Nicolae Văcăroiu, Mugur Isărescu, Adrian Năstase, Călin Popescu-Tăriceanu. Au fost la conducerea României în perioade diferite, au opinii politice diferite, fac parte din partide de stînga, de dreapta, din societatea civilă. Ce i-a adus laolaltă pe aceşti oameni? Pentru că despre asta a fost vorba, de fapt. Mai mult decît evocarea trecutului recent, numitorul comun al discursurilor a fost preocuparea pentru viitor. Da, au fost - şi sunt - adversari politici, dar au găsit întotdeauna resurse de conlucrare în momentele importante, au acţionat solidar de cîte ori situaţia internă sau externă impunea un consens, au susţinut eforturile pentru realizarea obiectivelor României - mai ales în ceea ce priveşte integrarea euroatlantică.
Se pare că disponibilitatea pentru consens şi conlucrare a dispărut din viaţa politică românească după aderarea României la Uniunea Europeană, în absenţa unui obiectiv, a unei strategii pe termen mediu şi lung.
"Experienţa politică acumulată în aceşti 20 de ani - cu luminile şi umbrele ei - trebuie să constituie un reper pentru a depăşi actuala situaţie încordată, în raportul dintre instituţiile statului, dintre acestea, partidele politice şi societatea civilă", spunea, spre finalul alocuţiunii sale, preşedintele Ion Iliescu.

joi, 5 noiembrie 2009

Iată noul premier!

La această oră ştim cine va fi noul premier care, aşa cum arătam mai de dimineaţă, este un om de caracter, cu trăsături bine definite, cu o mapă profesională impecabilă, poliglot (adică vorbeşte "limba FMI"), capabil să scoată ţărişoara din criză... etc.etc. Priviţi-l, admiraţi-l, votaţi-l... adică să vedem dacă va reuşi să pună de o majoritate...

Iar premierul este...

Nu-i aşa că poza îl flatează? El este omul de caracter, cu trăsături bine definite, cu o mapă profesională impecabilă, poliglot (adică vorbeşte "limba FMI"), capabil să scoată ţărişoara din criză, el este, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor...


Click pe poză!