luni, 31 august 2009

MISSION IMPOSSIBLE

Mission impossible.
Poftim? Nimic nu e imposibil? Aşa zic şi eu :D

sâmbătă, 29 august 2009

Premiile Lili în Bucureşti

De la o lună la alta, două lucruri devin din  ce în ce mai clare:

  1. Va fi extrem de dificil să stabilim cîştigătorii Premiilor Lili, ceea ce este, de fapt, foarte bine :))  Am descoperit cîţiva autori excelenţi, care peste cîţiva ani vor deveni nume cunoscute ale literaturii române.
  2. Nicio întîlnire nu seamănă cu celelalte.
 A patra întîlnire din cadrul festivalului "Premiile Lili" n-a mai fost la Ogrezeni, ci în Bucureşti.
Sub bolta de viţă din curtea Andei. Sau sub cais, după preferinţă.
Scriitori, bloggeri, rude şi prieteni.
Olga Delia Mateescu, Bujor Nedelcovici, Dan Mircea Cipariu. Şi eu.
Anda, Renata, Lilick, Mădălina, Cody, Sorin. Şi George Şerban, în direct, prin telefon.
Carmen Nicoară (Paris), Oana Stoica-Mujea (Piteşti). Şi, deşi absentă, din motive independente de voinţa ei sau a noastră, Mălina Aniţoaei din Rădăuţi.
Dan Mircea Cipariu a citit poemele lui Carmen, Olga Delia Mateescu - piesa Oanei, "Lady Helena", iar eu am citit proza Mălinei.
Apoi salată, găluşte cu prune (made by Eszti), pălincă de Zalău, adusă de Cody, bere neagră, apă plată, cafea, desigur, cafea, bine că mi-a amintit Mădălina... Şi un tort oferit de Anda, de ziua ei. La mulţi ani şi mulţumim pentru găzduire!
Iată şi cîteva poze. Mai urmează.

vineri, 28 august 2009

Trebuie s-o ajutăm pe Sibilla!

Prietena noastră Sibilla are nevoie de ajutor. Vrea să muncească şi caută un loc de muncă. Poate reuşim să-i găsim ceva.
UPDATE: iată domeniile în care are experienţă/pregătire şi ar putea lucra Sibilla - educaţie-învăţămînt, protecţia copilului, turism, jurnalism, cultură, artă, administraţie publică, radio.

joi, 27 august 2009

Neliniştita leapşă

Neliniştită de la Neliniştitu', care m-a fericit cu ea şi leapşă de la leapşă, lepşe, molimă bloggeristică de care nimeni nu scapă (definiţia îmi aparţine, cred).


1. Ce carte ai recomanda (şi de ce) unui dezamăgit în dragoste?

"Romeo şi Julieta" şi romanul meu „Labirint obligatoriu”. Din sadism, desigur. :))

2. Ce carte ai recomanda (şi de ce) iubitului/iubitei?
Nimic. N-ar putea fi iubitul meu dacă n-ar şti ce să citească.

3. Ce carte ai recomanda (şi de ce) celui mai bun prieten?
Şi ei ştiu.

4. Ce carte ai recomanda (şi de ce) unui copil de 10 ani?
Orice carte pe hîrtie, nu pe calculator.

5. Ce carte ai recomanda (şi de ce) unui mare aventurier călător?
Odiseea, ca să vadă cum e în versuri.

6. Ce carte ai recomanda (şi de ce) unui duşman cunoscut?
Dar ce, am duşmani? Da? Şi să le mai recomand şi cărţi?

7. Ce carte ai recomanda (şi de ce) unei persoane care nu iubeşte lectura?
Orz pe gîşte. S-o fi scris?

8. Ce carte ai recomanda (şi de ce) unuia cu nasul pe sus?
Nu contează, oricum nu ascultă recomandările.

9. Ce carte ai recomanda (şi de ce) celui care apare primul în lista ta de bloguri?
Am trei liste de bloguri şi ordinea este dată de cea mai recentă postare. Ar trebui să-mi petrec tot timpul făcînd recomandări.

10. Ce carte ai recomanda (şi de ce) unuia care crede că le-a văzut pe toate în viaţă?
Ce să mai citească dacă le-a văzut pe toate?


Aici se adaugă o mini-leapşă, la fel de neliniştită.


1. Când ţi s-a-ntâmplat ca lecţiile învăţate de la “cei vechi” să contribuie la succesul tău?
Zilnic.

2. Dacă ai putea invita un mare clasic la cină, cine ar fi şi de ce?
Cred că n-aş face-o. Don Juan a invitat la cină Statuia Comandorului şi nu i-a tihnit.

3. Cine-i cea mai influentă persoană în viaţa ta?
Nu ştiu.

4. Care-i ambiţia ta secretă?
Ambiţiile mele nu sunt secrete.

5. Preţul gloriei?
Încă nu ştiu. Dar mă pregătesc. :))

6. Greci sau Romani?
Chinezi!


Şi pentru că orice leapşă trebuie transmisă mai departe,  le-o pasez lui Lilick, Matildei şi Ştefaniei.

Gata!

miercuri, 26 august 2009

Festivalul "Premiile Lili" la sfîrşit de august

Comitetul de organizare, reunit azi în grădina Casei Scriitorilor, a discutat cîteva probleme legate de proxima întîlnire din cadrul Festivalului "Premiile Lili". Comitetul a luat act de faptul că, din motive care ţin de vară şi de vacanţă, deplasarea la Ogrezeni este dificil de organizat. Dar întotdeauna există o soluţie - fiţi liniştiţi, întîlnirea va avea loc! Nu la Ogrezeni, ci în Bucureşti. În aer liber, fireşte. În curtea prietenei noastre Anda. Sîmbătă 29 august, la ora 15.

marți, 25 august 2009

Guvernul care este. Din aprilie

Matilda mi-a dat misia de a forma un guvern. Pe Matilda o cunosc de mult, de aproape 20 de ani. Nu pot s-o refuz. Deci, în prima clipă am vrut să trec la treabă, să formez guvernul. În a doua clipă mi-am dat seama că nu e nevoie, guvernul e gata format încă din aprilie, de cînd anunţasem că aş putea candida la preşedinţie. Am publicat atunci, odată cu programul politic, viziunea mea despre guvernul care ne trebuie. Reamintesc criteriile pe baza cărora am numit miniştrii: să fie bloggeri şi să-mi fie prieteni. Iar pentru că am mulţi prieteni, a trebuit să creez ministere noi.
Dar nu are rost să scriu încă o dată, citiţi aici. Citiţi neapărat şi comentariile, vreau să spun negocierile pentru formarea guvernului. Desigur, unii miniştri au devenit între timp incompatibili sau au demisionat, de aceea cred că va fi necesară o nouă rundă de negocieri. Aştept propuneri şi autopropuneri.

Grasă şi frumoasă

"Mîncatul sănătos poate dăuna grav organismului", citesc azi dimineaţă pe site-ul Antena 3. Studii serioase demonstrează că alimentaţia sănătoasă tinde să devină o obsesie, ba chiar o boală în sine. Ceva mai tîrziu, văd pe BBC News : Low-carb diets 'damage arteries'. Studii la fel de serioase demonstrează că un regim sărac în carbohidraţi augmentează riscul de ateroscleroză.
Aştept cu nerăbdare momentul cînd medicii, în urma unor studii serioase, desigur, ne vor sfătui să ne întoarcem la zicala din titlu. 

luni, 24 august 2009

10 zile care au schimbat România. Primele texte

Au început să sosească textele pentru volumul "10 zile care au schimbat România". Primul este al Oanei Stoica-Mujea, care la data aceea, în decembrie 1989, avea opt ani. Bine, treacă de  la mine, opt ani şi jumătate. Tocmai devenise pionieră :)) Oana, mulţumesc, e excelent!

Aşteptăm, pînă la 25 septembrie 2009, textele voastre pe adresa 10zile1989@gmail.com

Amintirile voastre, fie că aţi fost în Piaţa Operei din Timişoara, la baricada de la Inter, la CC, la Televiziune sau doar v-aţi uitat la televizor, sunt preţioase - adunate, ele vor alcătui un tablou, un portret sui generis al României din decembrie 1989. Spre neuitare.

Mari proiecte: Statuia lui Traian

Am aflat (pe surse) că spre sfîrşitul acestei săptămîni se vor reuni în mare taină membrii Comitetului pentru statua lui Traian.
Oare ce au de gînd? Şi de ce atîta mister?

vineri, 21 august 2009

Sute de amintiri despre zece zile. Blogosferă, fii deşteaptă!

Doamnelor şi domnilor, dragi bloggeri (şi bloggeriţe)

În decembrie se vor împlini 20 de ani de la Revoluţie. Sau evenimente sau lovitură de stat sau "loviluţie" sau cum vreţi să spuneţi. Eu prefer să-i spun revoluţie, pentru că asta, cred eu, a fost: a schimbat sistemul, a schimbat din temelii România.
Dar cum era România de atunci, vă mai amintiţi? Da? Ştiam eu. De aceea m-am gîndit să adun amintirile voastre într-o carte. Nu chiar toate amintirile, ci numai pe cele din perioada dintre 16 şi 25 decembrie 1989. Ce-aţi făcut în zilele acelea? Cînd şi cum aţi auzit despre ce se întîmpla la Timişoara? Dar de baricada de la „Inter”? Ce-aţi simţit atunci, în acele zile?
Recunosc, ideea nu este 100% a mea. Acum două sau trei săptămîni, prietenul şi colegul nostru întru blog Cody a scris pe tema asta... iar eu m-am gîndit imediat la o carte.
Bogdan Hrib de la Editura Tritonic a fost entuziasmat de idee şi va publica volumul, al cărui titlu provizoriu este "10 zile care au schimbat România". Lansarea va avea loc, fireşte, în luna decembrie.
Cartea va fi coordonată de mine, dar va fi scrisă de noi toţi. Toţi cei care doresc, desigur. Sunt invitaţi toţi bloggerii, indiferent de opiniile lor politice sau de locul în Zelist, toţi care au amintiri din acele zile. Şi cine, în afara celor foarte tineri, nu are amintiri ? Îi invit să scrie şi pe oamenii politici, de orice culoare, care au blog (primul pe listă va fi, cu voia dumneavoastră, Ion Iliescu), pe ziarişti, pe scriitori, dar mai ales pe oamenii obişnuiţi, pe cei care nu sunt persoane publice şi pe care nimeni nu i-a întrebat vreodată despre decembrie 1989. A, şi să fie clar: relatările bucureştenilor sau timişorenilor nu mă interesează mai mult decît ale celor care locuiau în alte localităţi. Despre Timişoara şi Bucureşti ştim cîte ceva, dar despre oraşele mici, despre sate, mult mai puţin, aproape nimic. Şi dacă mă gîndesc bine, de ce să ne limităm la bloggeri ? Aveţi cu toţii prieteni, rude, vecini, poate vor să povestească… Dar, atenţie ! Vă rog foarte mult, vreau numai experienţe personale, nu povestiri auzite de la alţii, nu speculaţii, presupuneri, păreri. Încercaţi să vă amintiţi starea de atunci, să scrieţi cu mintea de atunci, aşa cum a fost, aşa cum aţi trăit atunci evenimentele şi nu cum, poate, vedeţi acum lucrurile.

O a doua întrebare se referă la cei 20 de ani care au trecut de atunci. Ce-aţi realizat, ce-aţi făcut în aceşti 20 de ani ce nu ar fi fost posibil fără acele zile din decembrie 1989 ?

Sunt sigură că va fi o carte nemaipomenit de interesantă. S-o scriem!

Iată şi cîteva detalii tehnice :
Textele cu răspunsurile la cele două întrebări să nu depăşească 5000 de semne inclusiv spaţiile.
Am creat o adresă de e-mail specială unde puteţi trimite textele: 10zile1989@gmail.com
Puteţi semna cu numele real sau cu pseudonim, vă rog doar să notaţi sub titlu vîrsta (anul naşterii) .

Data limită este 25 septembrie, deci, puneţi-vă pe scris !

Bloggeri, vi se pregăteşte ceva!

Nu părăsiţi calculatoarele! În curînd vom transmite un comunicat de mare importanţă pentru ţară :D


joi, 20 august 2009

Băsescu - DEMISIA!



Despre uninominala Elena Udrea, care-şi dă în judecată colegii la fel de uninominali şi insultă instituţia fundamentală a statului, nu mai spun nimic, ştiţi cu toţii.
Desigur, Elena Udrea nu şi-ar putea permite un comportament atît de sfidător dacă nu s-ar bucura de înalta protecţie a locatarului de la Cotroceni. Îndrăznesc să prorocesc că va fi o protecţie foarte limitată.
De ce?
Cînd aflăm că fratele preşedintelui Băsescu este implicat în afaceri cu armament, cînd sumele vehiculate sunt miliarde de euro, cînd auzim că rolul domnului Mircea Băsescu ar fi acela de a deschide uşile la Cotroceni, cred că singurul gest care i-ar asigura lui Traian Băsescu o ieşire onorabilă ar fi DEMISIA. Nu peste cinci minute. Acum.
UPDATE:

BOTOŞANI (MEDIAFAX) - Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, vineri, la o întâlnire cu autorităţile locale la Botoşani, că dacă fratele său mai intră într-o firmă dubioasă s-ar putea să nu mai candideze, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Dacă fratele meu se mai bagă într-o firmă din asta dubioasă s-ar putea să nu mai candidez", le-a spus râzând Băsescu participanţilor la întâlnirea de la Botoşani cu autorităţile locale.

Şeful statului a adăugat că este extrem de greu să se apere de "propriul frate".

"De duşmani te poti apăra, dar este extrem de greu să te aperi de propriul frate", a spus Băsescu.

El a asigurat că abia joi seară a aflat despre asocierea dintre fratele său Mircea Băsescu într-o firmă cu fiica lui Aurel Cazacu, director în cadrul Ministerului Economiei, şi cu alţi oameni de afaceri.

"Să fiţi siguri că eu azi-noapte am aflat despre intrarea lui (n.r. - în această firmă)", a spus Băsescu.

Eu nu sunt sigură. Chiar deloc. Aşa că rămîne cum am spus mai sus.

miercuri, 19 august 2009

Fiecare cu Vuittoanele ei



Am "împrumutat" pozele de pe Staragora.com.
foto: © staragora

Chiloţeii Madonnei şi politica

Peste o săptămînă vine Madonna în România şi se zvoneşte că va fi primită de preşedintele Băsescu, ceea ce dl. Turcan, soţul doamnei Turcan, se străduieşte să nu confirme, după cum citim pe Inpolitics.ro. Nu înţeleg - de ce atîta fereală?
Acum mai bine de 20 de ani, Jacques Chirac, pe atunci prim-ministru al Franţei, a primit-o pe Madonna şi chiar a fost la concertul ei din Parc des Sceaux, celebrul concert în timpul căruia Madonna şi-a scos chiloţii (boxeri roşii cu inscripţia KISS) şi i-a aruncat înspre public. Legenda spune că însuşi Chirac ar fi fost fericitul care a prins minusculul obiect vestimentar. Şi chiar dacă e doar o legendă...
Dar priviţi ce pot ascunde chiloţii Madonnei:


Aş mai fi pus nişte poze, am găsit două care m-au uluit... dar le las pentru o postare viitoare.






foto: © staragora

De stînga sau de dreapta?

Considerată vetustă de unii, folosită în scop electoral de alţii (sau de aceiaşi, uneori!) împărţirea peisajului politic în dreapta şi stînga este mai mult decît o etichetare.
Dar cîţi dintre noi ştiu, de fapt, dacă sunt de stînga sau de dreapta?
Da, ştiţi? Pe ce vă bazaţi?
Vă recomand un site, The Political Compass, adică BUSOLA POLITICĂ. Găsiţi acolo un test destul de simplu, care arată cu precizie unde se poziţionează fiecare, criteriului economic (axa clasică stînga-dreapta sau comunism-neoliberalism) fiindu-i adăugat şi criteriul social/politic (axa autoritarism-libertarianism sau fascism/anarhism).
Faceţi testul şi apoi mai vorbim...

Dacă aveţi chef de citit... /6

Un nou fragment din romanul meu "Labirint obligatoriu" a apărut pe Tamada.ro. Dar îl puteţi citi şi aici.


Daniel bea şi înjura, înjura şi bea, iar Leonard, Jean-Pierre şi Carlos îşi arătau compasiunea în acelaşi mod. Daniel era deja aproape anesteziat, înjura şi plîngea din inerţie, cînd la masă apăru ca din senin un individ mic de statură, cu ochi oblici şi chip măsliniu. Noul venit se înclină adînc, plin de respect şi puse în faţa lui Daniel un pacheţel învelit cu grijă în hîrtie glasată galben-aurie. Se mai înclină o dată, şi mai adînc, apoi dispăru aşa cum apăruse, fără să scoată o vorbă.
- Mi s-a părut mie, sau a fost Mişa pe-aici? întrebă Carlos.
- Chiar el, confirmă Jean-Pierre.
- Cu un cadou pentru Daniel. Ce-o fi înăuntru?
- Hai, bă, deschide-l o dată!
- E ziua ta azi?
Complet zăpăcit de neaşteptata apariţie şi dispariţie a rivalului nipon, Daniel desfăcu hîrtia cu degete tremurînde. Pachetul conţinea un origami, adică o cutiuţă japoneză confecţionată manual după o artă străveche, din hîrtie dungată. Din ce în ce mai uluit, Daniel dechise cutiuţa. Înăuntru se afla un deget. Un deget mic de la mîna stîngă, cu unghia tăiată scurt. Aparţinuse, fără îndoială, unui bărbat.
- Fire’aş al naibii! exclamă Carlos.
- Băi, fraţilor, Mişa al nostru e viţă de samurai, spuse admirativ Leonard, care fusese în Japonia.
Daniel se uita prostit la deget.
- Cce-ce-i asta? se bîlbîi el.
- Cum ce? Degetul lui Mishima, răspunse detaşat Jean-Pierre.
Trezindu-se brusc, Daniel smuci cutia de pe masă şi alergă spre uşă zbierînd cît îl ţineau plămînii:
- Mişa! Mishima! Tîmpitule, n-am nevoie de degetul tău! şi fugi cu paşi împleticiţi după japonez. Acesta, mai sprinten, reuşi să scape de urmăritor, care, într-un tîrziu, se întoarse pleoştit la masă. Între timp, cei trei prieteni hotărîseră soarta degetului mic al lui Mishima şi acţionaseră în consecinţă, cu concursul patronului. Cînd Daniel reveni gîfîind şi strîngînd în mînă cutiuţa, pe masă îl aştepta un borcan de nescafe gol, bine spălat şi o sticlă pe care scria: „Alcool dublu rafinat, 90%”.
- Asta ce mai e?
- Să-l pui în spirt, să ai ce arăta nepoţilor, zise Jean-Pierre.
- Doar dacă nu preferi să ţi-l bagi în cur, adăugă cu amabilitate Leonard.
- Voi aţi înnebunit!
- Nebun eşti tu! Doar n-o să laşi să putrezească bunătate de deget japonez.
Daniel începu să plîngă.
- Vreau să i-l dau înapoi, să şi-l pună la loc, scînci el.
- Cîtă sensibilitate!
- Ce suflet de artist!
- Bă, ăsta-i samurai. Aşa-i obiceiul la ei. Ţi-a luat gagica, îşi retează degetul. E un ritual întreg, au şi un cuţit special pentru treaba asta, se răsti Leonard. Mai bine moare decît să-şi pună degetul la loc!
- Tu n-ai fi în stare de aşa ceva, habar n-ai ce-i onoarea!
- Hai, bagă-l în spirt şi du-l acasă, în amintirea unui bărbat adevărat, îl îndemnă Jean-Pierre.
După încă o votcă mare, Daniel adormi pe bancheta de muşama. Cei trei continuară discuţia despre postul de pictor al Curţii şi despre concurs.

luni, 17 august 2009

Băsescu - bilanţ catastrofal


Aşa reiese din sondajul care tocmai s-a încheiat. Cititorii blogului meu şi-au exprimat - sau nu - părerea despre bilanţul preşedintelui Traian Băsescu după aproape cinci ani de mandat.

Rezultatul se vede cu ochiul liber. 80 la sută dintre respondenţi sunt de părere că bilanţul este catastrofal, iar 7 la sută că e doar prost. În fine, 12 la sută consideră că bilanţul este excelent, dar cifra asta mi se pare exagerată. Chiar atîţia simpatizanţi oranj am printre cititori? Nu-mi vine să cred!

Desigur, un sondaj real, offline, pe un eşantion reprezentativ, ar avea rezultate diferite. Credeţi că foarte mult diferite?

Ce este mai mic decît o secundă?

După recordul lui Usain Bolt, care a alergat suta de metri în 9,58 secunde, cred că, pentru viitorul nu foarte îndepărtat, va trebui să avem în vedere, la modul cel mai serios, teleportarea.
Sau măcar să ne cumpărăm ceasuri care măsoară timpul în milisecunde, în nanosecunde...

Să citiţi bine!

"Tot mai des conştientizez că scrisul mi-a fost singurul refugiu, reazem şi prieten adevărat, având tăria de a nu-l trăda şi de a nu mă trăda în momentele de mare cumpănă omenească.", spune scriitorul Constantin Stan. Prezenţă constantă online prin articolele din Ziarul de duminică şi Q-Magazine, Constantin Stan are, de cîteva zile, şi un blog, pe care vă invit să-l citiţi. Citiţi pe Tamada.ro şi interviul realizat nu demult de Ştefania Coşovei cu prozatorul, jurnalistul, profesorul Constantin Stan.
Costi, bun venit în lumea bloggerilor!

Tot la noutăţi, o găsiţi în blogroll pe Diacritica. Habar nu am cine este, dar vă recomand stăruitor să-i citiţi blogul, chiar dacă aveţi impresia că scrieţi corect şi nu mai aveţi (din acest punct de vedere) nimic de învăţat. Începeţi lectura cu postarea "Limba română: terms of use", un text care ar trebui transformat în poster şi pus pe pereţi în toate redacţiile.

Citiţi ce scrie Mădălina Ionescu despre telefoane şi ce scrie Lilick despre posibila candidatură "independentă" a lui Băsescu.

M-am amuzat foarte tare citind azi pe blogul Sibillei postarea "Te dau dracu*! Divorţăm!". Dincolo de asemănarea (sau nu) cu personaje reale, este un text savuros.

În fine, mi s-au părut interesante postările lui Andrei Bădin şi Iosif Buble despre un personaj, cunoscut printre bloggeri, ignorat de restul populaţiei, care arată ca un adolescent cu coşuri şi are un trafic de manelist.

duminică, 16 august 2009

BOGARDO


FLORIN BOGARDO-DOCTORE!
Pe versurile lui Marin Sorescu
Asculta mai multe audio Muzica

sâmbătă, 15 august 2009

Woodstock 1969. Aveam douăzeci de ani...

Aveam douăzeci de ani, eram studentă la Conservator şi rockul nu mă interesa deloc. Despre mişcarea hippie nu ştiam prea multe, doar ce apărea în ziarele vremii, care comentau pe un ton pe jumătate dezaprobator. Tinerii hippie erau văzuţi ca nişte libertini lăţoşi şi nespălaţi... dar erau împotriva războiului din Vietnam. Eram în vacanţă la Arad cînd am auzit de Woodstock şi îmi aduc aminte o imagine văzută la televiziunea ungară. Un concert cu o jumătate de milion de spectatori. O mare de oameni... Trei zile de pace şi muzică.
Ce a însemnat de fapt şi cum s-au petrecut lucrurile am aflat mult mai tîrziu, cînd mă documentam pentru o carte.
Dar despre Woodstock citiţi, uitaţi-vă la poze şi ascultaţi muzică pe blogul lui Constantin Gheorghe.

vineri, 14 august 2009

La mulţi ani, Mariilor!



Tuturor Mariilor, Marianelor şi Marianilor, la mulţi ani!
Şi o urare specială prietenelor noastre Maria Barbu, Mana şi MeMe.

“Stau aici de 6-7 luni de zile şi, practic, simt că nu se întîmplă nimic”

Vă rog să ghiciţi cine a spus aceste cuvinte:
  1. un extraterestru
  2. un bolnav anesteziat pentru operaţie pe creier
  3. un prim ministru


Cum? Răspunsul corect e nr. 3? Da? Şi în ce ţară e prim ministru cel care a editat fraza?
Încă două fraze ca asta şi...

P.S. Pe aceeaşi temă vedeţi şi la Simona Ionescu şi la George Şerban.

Dacă aveţi chef de citit... /5

Marţi a apărut pe Tamada.ro încă un fragment din romanul meu "Labirint obligatoriu". Dar dacă tot nu l-am semnalat la timp, îl postez şi aici, ca să vă fie mai uşor să citiţi. Dacă aveţi chef...

Leonard se opri în uşa blocului:
- Cap sau pajură?
- Cap.
Nu era vorba de dat cu banul, ci de cele două cîrciumi frecventate cu fidelitate de cei doi prieteni, „Capul Bunei Speranţe” şi „Vulturul pescar”. Diferenţa dintre ele era că una se afla la un sfert de milă de blocul lui Leonard, mergînd spre stînga, spre centru, iar cealaltă, cam la aceeaşi distanţă, dar în direcţia opusă.
- Cap, repetă chelul. Vin toţi ai noştri.
Leonard dădu din umeri. N-avea chef de „ai noştri”, dar era curios să afle ce se întîmplase la concurs. Porni cu paşi mari în direcţia indicată, urmat de Carlos, care alerga ca să poată ţine pasul cu el. Formau o pereche ciudată, dar, paradoxal, deloc caraghioasă: uriaşul Leonard, înalt de aproape doi metri, bărbos, cu plete lungi şi minusculul Carlos, de nici un metru şaizeci , cu capul ca o sferă roz, bine lustruită, fără un fir de păr, dar cu obrazul împodobit de o mustaţă lungă şi şerpuitoare, à la Dali.
Erau prieteni de cînd lumea, adică de cînd fuseseră exmatriculaţi de la Beaux Arts în anul trei, ei doi şi încă un coleg, pentru că la un chef îl înjuraseră pe rector. După o lună fuseseră tustrei reînmatriculaţi de noul rector, numit între timp, în urma unor schimbări politice. Al treilea membru al grupului, Jean-Pierre, îi aştepta la masă.
- Încă puţin şi mă îmbătam fără voi, le strigă cînd îi zări în uşa cîrciumii.
- Blasfemie! - răspunse Carlos. Cînd ţi-oi da una cu poşetuţa!
Jean-Pierre era homosexual, dar „nu pentru asta îl iubim”, spunea Leonard. Preferinţele lui sexuale nu împiedicau nicidecum prietenia cu cei doi, deoarece Jean-Pierre nu încercase niciodată să le facă curte („Am cu totul alte gusturi”), iar ei se simţeau asiguraţi că prietenul lor nu va încerca să le seducă iubitele sau nevestele. Asta nu-i împiedica să glumească, mai ales că Jean-Pierre avea umor şi nu se supăra.
Acum însă Leonard n-avea chef de glumă.
- De ce nu mi-aţi spus şi mie de concurs?
- N-ai spus tu să-ţi uităm adresa şi numărul de telefon cît eşti cu Constance? întrebă candid Jean-Pierre.
- M-a părăsit, suspină Leonard, sînt prea sărac pentru ea. Hai, povestiţi cum a fost.
Carlos deschise gura, dar nu apucă să spună nici o silabă. în uşa localului apăruse Daniel, pictor şi el, arătînd ca o mască tragică.
- Ce-o fi cu ăsta?
- O mai fi viu?
- Băi, caricatură, ce-ai păţit?
Masca se apropie de masa lor.
- M-a părăsit Marie-Yvonne, spuse pe un ton funebru.
- Şi ce-i cu asta? Şi pe mine m-a părăsit Constance. Hai să bem. Garçon, încă un rînd de votcă!
Băutura îşi făcu efectul şi Daniel povesti cum Marie-Yvonne, pe care o iubea atît de mult încît îşi părăsise şi nevasta pentru ea, plecase cu un grup de colegi în Tahiti, la vernisajul expoziţiei „Pe urmele lui Gaugain”, iar pe drum se încurcase cu Mishima, zis Mişa, un japonez care picta acuarele graţioase avînd ca subiect marea, vulcanul Fuji Yama sau Statuia Libertăţii, dar mai ales femei. Femei cu umbrelă, femei cu pălărie, femei cu buchete de flori. Idila nu se încheiase odată cu excursia de studii, iar la întoarcere, adică în dimineaţa aceea, Marie-Yvonne îşi împachetase lucrurile şi-i spusese adio lui Daniel.
- Tocmai ăla, care nu-i ajunge nici pînă la buric? Să mă lase pe mine pentru un japonez? Ce-o fi găsit la el, fir’ar a dracului de curvă!
Cei trei amici încercară să-l consoleze.
- Bă, şi pe mine m-a lăsat Constance şi nu fac atîta dramă, zise Leonard, uitînd că numai cu cîteva ore în urmă voise să se sinucidă.
Daniel bea şi înjura, înjura şi bea, iar Leonard, Jean-Pierre şi Carlos îşi arătau compasiunea în acelaşi mod. Daniel era deja aproape anesteziat, înjura şi plîngea din inerţie, cînd la masă apăru ca din senin un individ mic de statură, cu ochi oblici şi chip măsliniu. Noul venit se înclină adînc, plin de respect şi puse în faţa lui Daniel un pacheţel învelit cu grijă în hîrtie glasată galben-aurie. Se mai înclină o dată, şi mai adînc, apoi dispăru aşa cum apăruse, fără să scoată o vorbă.

miercuri, 12 august 2009

Dar Gioconda ce zice?


Duminică 2 august, aglomeraţie chiar mai mare decît de obicei la Luvru. Prima duminică din lună intrarea este gratuită şi, deci, setea de cultură creşte.
Multă lume şi în sala care găzduieşte picturile lui Leonardo da Vinci. Brusc, o femeie scoate din poşetă o cană de ceramică şi o azvîrle spre "Gioconda", cel mai celebru tablou din lume. Şi cel mai bine protejat. Cana se sfărîmă de geamul blindat. Paznicii din muzeu o identifică rapid pe agresoare - o rusoaică, se pare. Totul se linişteşte, vizitarea muzeului continuă.
Femeia care a agresat-o pe Monalisa a fost internată la psihiatrie. Dar faimoasa pînză a lui da Vinci, în peste 500 de ani de existenţă, a trecut prin multe - furată de cîteva ori, atacată cu pietre sau chiar cu acid.
Presa franceză, vorbind despre această întîmplare, face aluzie la "Sindromul lui Stendhal", acea stare de saţietate, de greaţă uneori, de rău fizic pe care o trăiesc unii cînd văd prea mult frumos adunat laolaltă. I se mai spune "Sindromul florentin" sau, cu un termen medical, "hiperculturemie". Dacă vă interesează, puteţi citi aici şi aici.
Aşa o fi. Mi s-a aplecat şi mie după ce am stat o săptămînă la Florenţa, unde am vizitat toate muzeele, monumentele şi bisericile. Dar n-am spart nasul lui David, nici n-am atentat la vreun tablou de la Uffizzi sau Pitti. În schimb, ajunsă la Roma, în primele zile n-am mai fost în stare să mă bucur de comorile artistice ale Cetăţii Eterne. Numai ideea de a intra într-un muzeu îmi făcea rău. Noroc că Roma este un muzeu în aer liber...
Aşa o fi, ziceam. Dar e plină lumea de vandali care taie canapelele din trenuri, scrijelesc inimioare în coaja copacilor, mîzgălesc zidurile cu inscripţii obscene... Şi la ei o fi tot sindromul lui Stendhal? Parcă nu-mi vine să cred.

Dar dacă vă întrebaţi ce zice Gioconda de toate astea, vă încredinţez eu că nu zice nimic. Surîde.

marți, 11 august 2009

"Blog de Oro"


De la Sibilla am primit acest frumos premiu - "Blog de Oro" - , de care mă bucur foarte mult, mai ales că e primul premiu care mi se acordă în blogosferă. Şi mai ales că vine de la Sibilla, la care ţin foarte mult.
Iată regulile acestui premiu:
1. să-l afişezi pe pagina ta - tocmai am făcut-o!
2. să afişezi link-ul celui ce te-a premiat - evident, cu mulţumiri :D
3. să dai premiul mai departe la 10 persoane - cu mare plăcere
4. să anunţi premianţii, printr-un comentariu! - chiar asta voi face
5. să te bucuri de el!!! - Da, chiar mă bucur foarte mult!

Conform acestor reguli, în semn de preţuire, respect şi prietenie, premiez şi eu cu "Blog de Oro" pe Mădălina, Lilick, Matilda, Mihaela, Renata, Sătmăreanca, Oana, Cody, Andrei Bădin, Constantin Gheorghe. Dacă vreunul/vreuna a mai primit premiul de la altcineva, să mă anunţe, prieteni mai am, aş vrea să-i premiez pe toţi, dar înţeleg că trebuie să mă limitez la zece :D

În încheiere, flori pentru premianţi!

Blogger Force 1 a aterizat cu bine



Asta voiam să vă spun, că am sosit.
Deşi dacă mă uit cît am postat din Germania, cît am discutat cu unii din voi, cît de aproape v-am simţit, parcă nici n-aş fi fost plecată.
Oricum, bine v-am găsit!

luni, 10 august 2009

Bilanţul Jucătorului

Candidează sau nu, Traian Băsescu va trebui să prezinte la un moment dat un bilanţ al celor cinci ani la Cotroceni. S-a declarat jucător, trebuie să-şi asume responsabilitatea. Mare specialist în a da vina pe alţii, de această dată nu se va putea ascunde în spatele unui Consiliu General ostil, al unui Parlament cu o majoritatete care nu-i place sau unui guvern incapabil. El a numit premierii şi a iniţiat majoritatea politicilor aplicate de guvernele din această perioadă, ca să nu mai spun că tot el a iniţiat majoritatea scandalurilor.
Vă propun să facem un inventar al acţiunilor lui Traian Băsescu, să vedem ce a făcut bine, foarte bine, prost sau catastrofal, ce ar fi trebuit să facă şi n-a făcut, ce a anunţat că va face şi s-a făcut că plouă. După ce vom aduna toate datele, le vom pune frumos într-un tabel şi atunci vom vedea - va vedea şi el - cum stă.
Deci, vă rog, amintiţi-vă şi scrieţi aici ce-a făcut şi n-a făcut prezidentul în ultimii cinci ani. Cît mai concret. Alături găsiţi şi un sondaj în care vă puteţi exprima părerea despre cincinalul Jucătorului.
Să-l ajutăm să ia o hotărîre! :))

UPDATE: După ce-am postat am citit şi acest articol de pe Inpolitics, despre Traian Băsescu văzut de contemporanii lui. E de studiat. Dar dincolo de caracterizări şi vorbe de duh, pe mine mă interesează bilanţul concret.

duminică, 9 august 2009

Preşedintele României – fişa postului (2)

Am văzut în episodul trecut ce zice Constituţia despre Preşedintele României, care-i sunt obligaţiile şi prerogativele.
Actualul ocupant al funcţiei prezidenţiale este o ilustrare a felului cum nu trebuie să fie un preşedinte. Toată lumea vede asta (fireşte, în afară de incondiţionalii portocalii, care se prefac că nu văd), toată lumea comentează abaterile de la Constituţie, derapajele verbale, gafele, caracterul conflictual, lipsa de respect pentru oameni şi instituţii şi dragostea pentru serbări cîmpeneşti.
E clar că e nevoie de altcineva. Deocamdată, ziariştii şi chiar oamenii politici se străduiesc să caute pe cineva care poate să cîştige alegerile. Există chiar o teorie cum că oricine, oricît de prost, ar fi mai bun decît răul actual. Este adevărat, cu greu ar putea fi mai rău. Şi tot adevărat este că nu poţi fi preşedinte pînă nu cîştigi alegerile.
Dar eu cred că merităm mai mult.
De aceea, aş vrea să ne gîndim cum ar trebui să fie preşedintele. Nu contează dacă e înalt sau scund, blond sau cărunt sau chel, dacă are ochi negri sau căprui, dacă e sărac sau bogat, dacă are o reputaţie imaculată sau nu. Toate astea sunt detalii pentru campania electorală. În acest moment, ne interesează doar ca om politic.
Deci, cum ar trebui să fie preşedintele?
În primul rînd, să aibă un proiect, ceea ce numesc francezii „le grand dessein”. Are cineva un proiect de mare anvergură pentru România?
Actuala criză economică şi financiară se suprapune, la noi, peste o altă criză, la fel de gravă, dacă nu şi mai gravă: criza de proiect. De obiectiv fundamental. După 1990, obiectivul s-a numit integrare euro-atlantică. Şi acum? Am intrat în NATO, am intrat şi în UE şi ce facem? Stăm. Ne bucurăm că am intrat şi gata.
Noul obiectiv, noul proiect al României ar trebui să fie legat de reducerea decalajului dintre noi şi ţările dezvoltate. Mijloace există, chiar şi în vremuri de criză. Fondurile structurale există, pentru asta au fost inventate, ne stau la dispoziţie... dar nu suntem noi în stare să le folosim. Şi asta în primul rînd din lipsa unui proiect şi a unei strategii coerente.
Deci, viitorul preşedinte al României trebuie să vină cu un proiect, cu o viziune nu pînă la sfîrşitul mandatului, ci pentru un deceniu sau chiar două, pentru ca România să nu mai fie doar din punct de vedere demografic a şaptea ţară din Europa. Nu de un gestionar avem nevoie, ci de un vizionar.
Corespunde vreunul din candidaţii anunţaţi pînă acum? După părerea mea, niciunul.
Ar mai trebui ca viitorul preşedinte să aibă o foarte bună cunoaştere a vieţii politice internaţionale şi relaţii personale bune la nivel înalt în Europa şi în lume, să poată discuta de la egal la egal cu toţi şefii de stat, pentru a repune România pe harta ţărilor care contează, pentru ca România să aibă un cuvînt de spus în luarea deciziilor în UE şi nu numai.
Vi se pare vreunul din candidaţi în stare?
Ce ar mai trebui? Să fie capabil să exercite funcţia de mediator între instituţii, între puterile statului şi între stat şi societate. Să vegheze la respectarea Constituţiei şi buna funcţionare a autorităţilor publice. Pentru asta ar trebui să fie un om responsabil, echilibrat, tolerant, deschis pentru dialog, fără pasiuni, fără ranchiune şi vendette personale. Un om cu respect pentru legi şi proceduri, preocupat de buna funcţionare a instituţiilor, nu de torpilarea lor. Un om pentru care fiecare cetăţean din 22 de milioane (sau cîţi om fi rămas după marile migraţii) contează în mod egal. Un înţelept (sau cel puţin un realist) care ştie că într-o republică preşedintele este nu un stăpîn absolut, ci primus inter pares.
Cine dintre candidaţi vi se pare capabil? E greu de găsit? Mă gîndeam eu.
Să sperăm că apare. La timp. Ca să nu pierdem încă cinci ani.

sâmbătă, 8 august 2009

Fără cuvinte

Cîntece. Felix Mendelssohn-Bartholdy (1809-1847), Lieder ohne Worte op.62 nr.1-3. Cu Baremboim.

vineri, 7 august 2009

Ce faceţi pe-acolo? Mai trăiţi? Bine?

Dragi prieteni,
Pentru că mă aflu departe de ţară şi am alte preocupări, abia azi am aflat de starea de sănătate precară a României. Cum, chiar muribundă? Cînd am plecat eu, acum 10 zile, nu părea.
Oare Traian Băsescu înţelege ce zice? Dacă nu-i adevărat ce a spus, şi România e bine mersi, e naşpa, înseamnă că a minţit. Dacă e adevărat, e şi mai rău - a ajuns la conducerea ţării cu sloganul "Să trăiţi bine!" şi, după cinci ani de mandat, o lasă în comă.
"Nu cred că avem nevoie să alegem preşedinte pe o ţară muribundă, ci avem nevoie să scăpăm de criză", a spus Traian Băsescu.
Fraza asta spune multe. Despre "ţara muribundă" aţi văzut părerea mea. Dar mai sunt două detalii, deloc fără importanţă. Ce înseamnă "să alegem preşedinte pe o ţară", muribundă sau sănătoasă tun? Eu ştiam că preşedintele este sau ar trebui să fie pentru ţară, nu pe ţară. E clar că Băsescu vrea să fie pe. A dovedit că nu e în stare să fie pentru.
Un alt detaliu vine din construcţia frazei şi cei mai suspicioşi (aşa, ca mine) ar putea vedea aici dorinţa vorbitorului de a anula sau măcar de a amîna alegerile pînă după ce scăpăm de criză. Deci, atenţie!
Încolo, eu sunt bine sănătoasă, ceea ce vă doresc şi vouă.

miercuri, 5 august 2009

O picătură de odicolon

Din toate oraşele în care am fost, Köln este cel mai uşor de vizitat. Cobori din tren şi intri direct în Dom, iar lîngă Dom găseşti Muzeul Romano-German (arheologie), Muzeul Ludwig (artă contemporană), Opera, apoi cobori spre esplanada Rinului...
Azi n-am fost în niciunul din aceste locuri, dar am făcut nişte poze, din care postez acum doar cîteva.
Trenul trece pe podul Hohenzollern

Cum spuneam, Domul e lîngă gară. Sau invers :))

E un oraş care miroase bine

Nici aici n-am scăpat de politica românească

Nici de campanie electorală n-am scăpat

Aveţi încredere în curve?

Conform BBC News, care citează un sondaj online publicat de revista China Insight, chinezii au mai mare încredere în prostituate decît în politicieni.
7,9 dintre respondenţi afirmă că au încredere în prostituate (sex workers, în limbajul politically correct folosit de BBC), care se plasează pe locul trei în topul încrederii, după fermieri şi clerici (religious workers, pentru a păstra aceeaşi exprimare politically correct). Pe locul patru în top sunt militarii.
Politicienii se bucură de mult mai puţină încredere, fiind mai spre coada plutonului, alături de savanţi. Dar încă stau bine faţă de dezvoltatorii imobiliari, aflaţi pe ultimul loc.

Întrebarea legitimă pe care trebuie să ne-o punem este de ce sondajele realizate la noi nu iau în seamă acest segment al populaţiei?
În mai toate sondajele noastre, pe primele locuri se află biserica şi armata, iar pe locul trei, presa. Politicienii, mai la vale. Dar răspunsurile depind de felul cum sunt puse întrebările. Cum credeţi că ar arăta clasamentul, dacă între opţiuni ar fi şi persoanele care prestează activitate sexuală contra cost (asta ca să fiu şi eu politically correct, fără discriminare de gen)?

marți, 4 august 2009

Preşedintele României - fişa postului

Prin grădina de vis a Elisei trec în fiecare zi pentru o floare parfumată sau pentru o salată de trufandale. Şi pentru bucuria lucrului bine făcut. În numele acestui lucru bine făcut, Elisa pune azi o întrebare gravă, care are nevoie de un răspuns serios.
Deci, eu cu asta ma ocup in calitate de cetatean al tarii mele, Romania, cultiv gradina si apoi strang roadele.

În calitatea ei de cetăţean, Elisa doreşte
...o lista cu ce actiuni a intreprins si finalizat presedintele Basescu in anii in care a condus aceasta tara cu numele de Romania. Si inca una cu ceea ce trebuia sa faca in aceasta calitate.
Are dreptate Elisa. Trebuie să ştim dacă cel mai ales cetăţean al ţării şi-a făcut datoria, conform "fişei postului". Job description, dacă preferaţi.
Ce trebuia să facă Băsescu? Ce trebuie să facă persoana care îndeplineşte funcţia de preşedinte al României? Iată extrase din fişa postului, aşa cum este ea scrisă în Constituţie, capitolul rezervat Preşedintelui - titlul III, capitolul II, articolele 80-101:

ARTICOLUL 80
(1) Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării.

(2) Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.

ARTICOLUL 87
(1) Preşedintele României poate lua parte la şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice şi, la cererea primului-ministru, în alte situaţii.

(2) Preşedintele României prezidează şedinţele Guvernului la care participă.

ARTICOLUL 88
Preşedintele României adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii.

ARTICOLUL 90
Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional.

Atribuţii în domeniul politicii externe
ARTICOLUL 91
(1) Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil. Celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege.

(2) Preşedintele, la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice.

(3) Reprezentanţii diplomatici ai altor state sunt acreditaţi pe lângă Preşedintele României.

Atribuţii în domeniul apărării
ARTICOLUL 92
(1) Preşedintele României este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

(2) El poate declara, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, mobilizarea parţială sau totală a forţelor armate. Numai în cazuri excepţionale, hotărârea Preşedintelui se supune ulterior aprobării Parlamentului, în cel mult 5 zile de la adoptare.

(3) În caz de agresiune armată îndreptată împotriva ţării, Preşedintele României ia măsuri pentru respingerea agresiunii şi le aduce neîntârziat la cunoştinţă Parlamentului, printr-un mesaj. Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în 24 de ore de la declanşarea agresiunii.

(4) În caz de mobilizare sau de război Parlamentul îşi continuă activitatea pe toată durata acestor stări, iar dacă nu se află în sesiune, se convoacă de drept în 24 de ore de la declararea lor.

Măsuri excepţionale
ARTICOLUL 93
(1) Preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.

(2) Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în cel mult 48 de ore de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă şi funcţionează pe toată durata acestora.

ARTICOLUL 94
Preşedintele României îndeplineşte şi următoarele atribuţii:
a) conferă decoraţii şi titluri de onoare;
b) acordă gradele de mareşal, de general şi de amiral;
c) numeşte în funcţii publice, în condiţiile prevăzute de lege;


Să vedem ce, din toate astea, a făcut Traian Băsescu, în calitatea sa de preşedinte. Şi cum. Cu ce costuri. Cu ce eficienţă. Cu ce rezultate.
Update: poate n-ar fi lipsit de interes să citim şi Constituţia Franţei. Este evidentă, chiar şi la o privire superficială, diferenţa dintre o republică prezidenţială şi una semi-prezidenţială. O sugerează chiar construcţia textului - la francezi capitolul consacrat preşedintelui este chiar la început, titlul II, articolele 5-19.

luni, 3 august 2009

Tot pentru Mădălina

Jacques Brel, Madeleine

La mulţi ani, Mădălina!


Azi este ziua de naştere a Mădălinei. Ne cunoaştem de peste 10 ani şi mă bucur foarte mult că suntem prietene.

Mădălina, îţi doresc ani mulţi şi frumoşi, o viaţă plină de bucurii, cu sănătate, cu iubire, cu întîmplări minunate, călătorii în locuri interesante, cărţi şi filme bune...
La mulţi ani!

duminică, 2 august 2009

Şi iar de-a Mozart

De la BBC News am aflat că două partituri din arhiva Mozarteum au fost recent identificate ca fiind compuse într-adevăr de Mozart. Cele două piese au fost interpretate azi, la Salzburg, pe pianul din casa în care s-a născut.
Ascultaţi una din piese, un fragment din concertul în Sol major.
La data cînd a compus lucrarea, Mozart încă nu împlinise 10 ani.

De-a Mozart

Sonata în Do major kV 545. I se spune sonata facile. Poate fi cîntată şi de un copil. Dar şi de Richter. Şi de Leonskaia. Şi chiar de Richter şi Leonskaia împreună, în acest aranjament pentru două piane datorat lui Edward Grieg.
I.Allegro

sâmbătă, 1 august 2009

Beethoven. Appassionata

O prietenă pianistă îmi spunea, demult, după un concert al lui Sviatoslav Richter: "Nu cîntă, face filosofie pe pian".

Click pe poză!